Ministrul Educaţiei, Daniel David, anunţă, vineri seară, că ghidurile pentru prevenirea adicţiilor au ajuns în şcoli, iar ele îi învaţă pe profesori câteva cunoştinţe de psihologie, pentru ca ulterior profesorii să îi poată ajuta pe elevi.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a vorbit, vineri seară, la Medika Antidrog, despre ghidurile pentru prevenirea adicţiilor transmise şcolilor.
”Consumul de droguri este un comportament şi are în spate mecanisme psihologice. Fără să-i transformi pe profesori în psihologi, trebuie să le dai câteva cunoştinţe de bază. Iar în ghid sunt descrise, spre exemplu, aspecte psihologice specifice pe diverse grupe de vârstă. Ghidurile pot fi utilizate de la nivelul învăţământului primar până la gimnaziu şi liceu. Înveţi profesorii cum să dezvolte şi cum să-i ajute pe elevi în sensul de a dobândi o autoreglare psihologică mai puternică. Pentru că noi ştim că dacă ai o autoreglare psihologică bună eşti mai puţin vulnerabil şi mai puţin predispus la adicţii”, a afirmat ministrul Educaţiei, Daniel David.
El a precizat că tot în ghiduri sunt o serie de exerciţii şi exemple, pe care profesorii pot să le utilizeze în activităţile lor practice cu elevii.
”Mă refer de exemplu la Săptămâna Altfel sau la orele de dirigenţie. O altă componentă se referă la cum trebuie să lucreze profesorii cu părinţii”, a explicat ministrul Daniel David.
Potrivit acestuia, când profesorii au întrebări şi neclarităţi se pot adresa specialiştilor în psihologie pe care îi au în şcoală sau la care este arondată şcoala.
Cât priveşte ghidul adresat părinţilor, ministrul Educaţiei afirmă că documentul îi învaţă cum să întărească autoreglarea comportamentală şi psihologică a copiilor, cum să dezvolte valori sau un stil de viaţă sănătos.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilori (ANPCDDA) au lansat, în 9 octombrie, două ghiduri metodologice de intervenţie pentru prevenirea adicţiilor. Cele două ghiduri sunt destinate cadrelor didactice şi conţin informaţii specializate aplicabile atât copiilor, cât şi părinţilor.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.