În contextul dezbaterii despre noua programă şcolară pentru clasa a IX-a, Gabi Bartic îi povesteşte fiului ei despre literatura veche.
EPISODUL 8: Alecsandri, omul care a decis că literatura poate fi frumoasă ca un film (de mai multe feluri, vezi mai jos)
Dragă Filip, intrăm într-o zonă nouă: după cronici, letopiseţe, Şcoala Ardeleană şi Cantemir, vine un domn care schimbă tonul literaturii române. Nu un geniu turbulent. Nu un profet. Ci un aristocrat calm, cultivat, care iubea natura, oamenii şi bunul-gust: Vasile Alecsandri.
El e cel care dă poeziei româneşti pentru prima dată: lumină, muzică, culori, serenitate. Şi, foarte important, simţul scenei.
Pentru că Alecsandri scrie ca un om care vede filmul în faţa lui. Înainte să existe filmul, atenţie. Alecsandri a trăit între 1821 şi 1890, iar primul film a fost făcut în 1878. După ce citeşti episodul ăsta, caută pe net primul film, cel cu calul. Şi povestim apoi.
Pastelul: „Serile la Mirceşti” — poezia liniştii de dinăuntru
Dragă Filip, dacă ai stat vreodată într-o cameră caldă, cu luminile aprinse, în timp ce afară plouă, ninge sau bate vântul, atunci ştii exact ce simţea Alecsandri în seara în care a scris poemul ăsta. Nu e o poezie „despre natură”. E o poezie despre interior. Despre ce se întâmplă în tine când lumea de afară e haotică, dar tu eşti bine.
Alecsandri stă în casă, la Mirceşti, într-o cameră luminată:
„Perdelele-s lăsate şi lămpile aprinse;
În sobă arde focul, tovarăş mângâios…”
Simţi scena? Nu e o descriere. E un cadru de film.
Apoi contrastul:
„Afară plouă, ninge! afară-i vijelie,
Şi crivăţul aleargă pe câmpul înnegrit;
Iar eu, retras în pace…”
Lumea afară e frig, întuneric, vânt. El e lumină, linişte, căldură. E fix ce facem toţi când e rău, şi în viaţă, şi pe-afară: ne apropiem de foc, de lampă, de lumină — şi ne ţinem bine de ce iubim.
Apoi vine versul tare fain:
„Când scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor…”
Filip, uite secretul poeziei: nu o „inventezi”. O „prinzi din zbor”. Ca pe un fluture. Ca pe o idee care vine, stă puţin şi pleacă dacă nu eşti atent.
Iar finalul e unul dintre cele mai tandre lucruri scrise în literatura noastră de până atunci:
„Atunci inima-mi zboară la raiul vieţii mele,
La timpul mult ferice în care-am suferit…”
Ce înseamnă asta? Că oamenii mari îşi amintesc cu drag chiar şi perioadele în care au suferit. Pentru că au fost vii, prezenţi, atenţi la lume. Şi atunci:
„Ş-atunci păduri şi lacuri, şi mări, şi flori, şi stele
Intonă pentru mine un imn nemărginit.”
Atunci lumea începe să cânte pentru tine. Toată lumea. Ştii citatul ăla de care râdem noi cu „tot universul conspiră”? O fi copiat din Alecsandri.
Adevărul despre Alecsandri? Nu e „poetul naturii”, cum ţi l-ar pune în manual. E poetul interiorităţii, al serilor liniştite, al locului cald în care te adăposteşti. O să citeşti despre el mult mai bine decât în manual într-o poezie a lui Eminescu, „Epigonii”. Revenim acolo, dacă nu uităm.
Poezia bună nu descrie lumea. O transformă în muzică.
Andrii Popa, primul western românesc.
Pune-ţi te rog muzica lui Phoenix. Şi-acum, hai la literatură. Avem:
- O intrare ca în cinema
Balada nu începe cu „Andrii Popa cel vestit”. Ci cu o scenă care pare dintr-un film western:
„Cine trece-n Valea-Seacă
Cu hangerul fără teacă
Şi cu pieptul dezvelit?”
Asta e intrare de cowboy al Carpaţilor: singur, înarmat, pe cal, în plin pustiu, atent la orice mişcare. Andrii Popa este un erou de western românesc, doar că în loc de deşertul american avem valea-seacă, iar în loc de revolver hangerul strălucind în soare.
- O confruntare de titani
Asta nu e doar o poveste cu haiduci. E o temă mare, universală: libertate, destin, curaj, moarte, cod al onoarei. Andrii Popa nu e doar „hoţ bărbat”. E răzvrătit, eroul care luptă până la capăt, ca în toate mitologiile lumii.
Iar Mihai, adversarul lui? Nu e rău. Nu e corupt. E „mândru”, „falnic”, „ca un zmeu”. Exact cum într-un western bun unde şeriful e puternic, nu ridicol.
- Imagini de blockbuster
E imposibil să nu vezi filmul în minte: murgul care muşcă din duşmani, fraţii de cruce, goana prin şes şi luncă, lupta corp la corp, sângele care „gâlgâieşte”, vulturul care strigă de trei ori. Asta e Marvel + western + baladă, toate în acelaşi text. Şi Phoenix au intuit asta când au electrificat povestea.
- Scena finală – poezie mai puternică decât cinema
Momentul cu murgul:
„Zbori, copile sprintenele,
Să mă scapi de chinuri grele…”
E emoţie pură.
Apoi finalul: Mihai îl vede. Îl loveşte în frunte. Şi vulturul răcneşte. E scena care închide un western. Doar că la noi, în loc de saloon, avem văi şi păduri. Baladă îi zicem în literatură. Dar e western, western pe bune.
Chiriţa, moldoveanca new money care ar fi virală pe TikTok
Dacă pastelurile sunt slow living şi Andrii Popa e western haiducesc, Chiriţa este comedie socială pură.
Dacă te-ai întrebat vreodată cum arătau „oamenii cu bani, dar fără gust” în secolul al XIX-lea, răspunsul e simplu: Chiriţa. Alecsandri a creat un personaj care este un amestec delicios între: bogăţie fără educaţie, ambiţie socială fără limite, snobism lingvistic, energie debordantă şi o totală lipsă de măsură.
Sunt oamenii pe care azi i-ai numi, simpatic, nouveau riche, dar în varianta moldovenească de început de secol: „boieri de curând îmbogăţiţi, cu un pic de carte, dar multe pretenţii.” Chiriţa vrea cu orice preţ să pară „de oraş”, „de salon”, „pariziană”.
Problema? Nu ştie nimic din ce ar trebui să ştie o femeie pariziană. Aşa că face ce fac toţi oamenii care încearcă să copieze elitele: foloseşte franceza… prost, în locuri nepotrivite, cu sensuri greşite, în combinaţii ridicole.
Pe vremea aia, franceza era limba aristocraţiei şi a diplomaţiei. O vorbeau doar cei educaţi. Cei care nu o vorbeau… încercau să o copieze. Alecsandri vede asta şi nu iartă nimic. Şi iese o comedie perfectă.
Paranteză sociolingvistică pentru tine, Filip (şi pentru noi): De ce râde Alecsandri de franţuzisme? Pentru că în 1850, franţuzismele nu arătau „că eşti modern”. Arătau că vrei să pari din altă clasă socială. Era un fel de parolă a aristocraţiei. Dacă vorbeai franceză, erai „cine trebuie”. Dacă o stâlceai… erai Chiriţa. Şi aici vine diferenţa importantă faţă de englezismele de azi.
Atunci franceza era o limbă de elită, folosită ca simbol de statut, restrânsă, exclusivistă şi marcă a saloanelor aristocratice.
Azi engleza este o limbă globală, toţi copiii o învaţă, e tehnologică, academică, muzicală, e normal să spui „deadline”, „email”, „meeting”, „feedback”. Engleza nu o foloseşte nimeni ca să pară „mai bun” decât altul. E pur şi simplu limba lumii.
De aceea, ironia lui Alecsandri rămâne genială şi actuală, dar nu are echivalent în prezent.
Ce făcea Europa în vremea lui Alecsandri?
În Franţa se juca teatru romantic. În Anglia se publica Dickens. În Rusia scria Gogol.
Iar Alecsandri venea cu un amestec: poezie limpede ca un izvor, umor moldovenesc, basm popular, comedie de moravuri cu femei puternice şi vehemente şi bărbaţi blânzi şi confuzi, şi mai ales: o limbă română clară, modernă, curată.
Nu era un geniu izolat. Era un om conectat la lume.
Morala episodului
Alecsandri a creat trei direcţii pentru cultura noastră: 1. liniştea interioară (pasteluri), 2. eroismul popular (haiducia), 3. satira socială (Chiriţa).
Un poet rezonabil. Un dramaturg cu intuiţie. Un observator fin al naturii umane. Şi, mai ales, un om care a făcut literatura română accesibilă.
Exerciţiul haios al zilei
„Creează un personaj comic din clasa ta, în stil Chiriţa — dar cu englezisme moderne.”
Reguli:
- să fie simpatic, nu rău,
- să stâlcească englezisme,
- să creadă sincer că e fancy,
- 6–8 rânduri.
Exemplu:
„Good morning, class! Azi I have un mare meeting cu doamna dirigintă, să discutăm de homeworks.
Vă rog să deliveraţi projectul până diseară, că altfel intrăm în deadline panic.
Keep în minte că sunteţi elevi very motivational! Hai că putem!”
Dacă râzi, ai înţeles exact spiritul Chiriţei.
-
Gabi Bartic este CEO Brio, absolventă de ştiinţe socio-umane, cu o vastă experienţă în Comunicare, Media şi Advertising. În ultimii 7 ani s-a dedicat educaţiei, lucrând alături de profesorul Dragoş Iliescu, la prima platformă de evaluare educaţională standardizată. Gabi Bartic crede cu tărie în necesitatea unei abordări transformaţionale şi responsabile în educaţie, care să permită fiecărui elev să devină cea mai bună versiune a sa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
