În contextul dezbaterii despre noua programă şcolară pentru clasa a IX-a, Gabi Bartic îi povesteşte fiului ei despre literatura veche.
Înainte de personaje, să ştim ce se întâmplă
Dragă Filip, înainte să vorbim despre „mesaje”, „teme” sau „tipologii”, vreau să ştii despre ce sunt, de fapt, poveştile lui Slavici. Pentru că ele nu sunt abstracte. Sunt foarte concrete.
„Moara cu noroc” e o poveste care e cam aşa: o familie săraca pleacă la drum cu speranţa că, dacă munceşte mai mult şi mai departe de lume, o să-i fie mai bine. Se mută într-un han izolat, unde banii vin mai uşor, dar odată cu ei apare frica. Tatăl devine tot mai tăcut, tot mai tensionat, tot mai dispus să accepte lucruri care, la început, i se păreau de neacceptat. Hanul, care trebuia să fie soluţia, devine capcana.
„Mara” e o poveste mai lungă. O femeie simplă, credincioasă, extrem de hotărâtă, îşi creşte singură copiii şi face din bani un scut împotriva umilinţei. Tot ce face e „pentru ei”. Copiii cresc însă diferit: fiecare vrea altceva de la viaţă, iar planurile mamei nu se potrivesc mereu cu dorinţele lor. Povestea urmăreşte ani de zile cum se ciocnesc dragostea, ambiţia, frica şi libertatea.
Ţine minte asta: în ambele cărţi, nimeni nu porneşte rău. Toţi pornesc cu intenţii bune.
Ce îl interesează pe Slavici, de fapt: oamenii sub presiune
Slavici nu scrie despre eroi. Scrie despre oameni normali puşi într-o situaţie care îi apasă.
Două lucruri revin obsesiv la Slavici: frica de sărăcie şi obsesia pentru siguranţă. Personajele lui nu visează glorie. Nu vor aventură. Vor doar să nu cadă. Şi aici apare marea întrebare a lui Slavici, pe care nu o rosteşte niciodată direct: Cât eşti dispus să pierzi din tine ca să te simţi în siguranţă?
„Moara cu noroc”: compromisul care începe mic
Ghiţă, tatăl familiei, nu devine „rău” dintr-o dată. Asta e partea cea mai tulburătoare. El: acceptă o tăcere, apoi o minciună mică, apoi o colaborare „doar de data asta”, apoi încă una.
Slavici ne arată ceva extrem de incomod: compromisul mare nu vine niciodată singur. Vine dintr-o serie de compromisuri mici, fiecare justificabil la momentul lui: „Fac asta pentru familie.” sau „Altfel nu se poate.” sau „Doar de data asta.”
Şi, fără să-şi dea seama, Ghiţă ajunge un om care nu mai poate dormi liniştit, chiar dacă are bani.
„Mara”: când a vrea binele nu înseamnă a face binele
Mara este unul dintre cele mai puternice personaje feminine din literatura română. Este muncitoare, inteligentă, perseverentă, sincer convinsă că ştie ce e mai bine pentru copiii ei. Şi totuşi, Slavici ne obligă să vedem ceva dificil: a vrea binele cuiva nu e acelaşi lucru cu a-i face binele.
Mara vrea siguranţă. Copiii ei vor sens, iubire, libertate. Conflictul nu e între bine şi rău. E între două idei diferite despre ce înseamnă o viaţă bună.
Şi Slavici nu judecă. Nu o pedepseşte pe Mara. Doar ne arată consecinţele.
Lumea lui Slavici: o societate în care nimeni nu te prinde dacă cazi
Filip, e important să înţelegi contextul. Lumea lui Slavici este o lume fără stat social, fără „plase de siguranţă”, fără ajutoare, fără a doua şansă. Dacă ai sărăcit, ai căzut. Dacă ai greşit, ai plătit. Dacă ai pierdut bani, ai pierdut tot. De aici vine frica permanentă a personajelor. Nu din lăcomie. Din nesiguranţă.
Ce se întâmpla în lume când Slavici scria
În a doua jumătate a secolului XIX: Europa intră în realism şi naturalism (Zola, Flaubert, Tolstoi). Literatura începe să spună poveşti despre: oameni obişnuiţi, presiuni sociale, bani, morală, consecinţe.
Slavici face exact asta, dar în lumea românească: sate, târguri, hanuri, familii care încearcă să se ridice. Nu scrie despre excepţii. Scrie despre regulă.
De ce e Slavici greu şi important
Slavici nu te mângâie. Nu te face să te simţi „mai bun”. Nu îţi oferă eroi. Dar face ceva esenţial: te obligă să te întrebi unde te-ai opri tu. La ce compromis ai spune stop? Ce preţ nu ai plăti? Ce ai sacrifica pentru siguranţă?
Tema pentru Filip
Exerciţiu de gândire, nu de literatură: Imaginează-ţi un personaj de azi (poate chiar de vârsta ta) care face un compromis mic „ca să fie mai sigur”, apoi încă unul, şi încă unul. Scrie 8–10 rânduri despre: ce a câştigat, ce a pierdut şi momentul exact în care ar fi putut să se oprească. Nu trebuie să fie dramatic. Doar sincer.
Uite un exemplu banal, tu îl poţi face sigur mai bun:
„La început a copiat o singură dată la un test.
Ştia materia, dar îi era frică să nu greşească şi să iasă prost.
Nota a fost bună şi nimeni nu a observat nimic.
Data viitoare a copiat mai mult.
„Oricum toată lumea o face”, şi-a spus.
A început să înveţe mai puţin, dar să fie mai atent la metode noi de copiat.
După un timp, nu mai ştia dacă nota era meritul lui sau nu.
Nu se simţea fericit, doar uşurat. Părinţii erau sigur fericiţi.
Momentul în care s-ar fi putut opri a fost primul test, când încă nu avea nevoie să copieze, ci doar să aibă curaj.”
Slavici nu cere lacrimi. Cere luciditate.
-
Gabi Bartic este CEO Brio, absolventă de ştiinţe socio-umane, cu o vastă experienţă în Comunicare, Media şi Advertising. În ultimii 7 ani s-a dedicat educaţiei, lucrând alături de profesorul Dragoş Iliescu, la prima platformă de evaluare educaţională standardizată. Gabi Bartic crede cu tărie în necesitatea unei abordări transformaţionale şi responsabile în educaţie, care să permită fiecărui elev să devină cea mai bună versiune a sa.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
