România nu duce lipsă de legi, metodologii sau studii în educaţie. Problema apare în momentul în care toate acestea trebuie să ajungă în sala de clasă. „România are foarte multe documente, are foarte multe studii. Stăm foarte bine la această zonă. Însă distanţa dintre metodologii şi clasă, eu la asta m-aş uita”, a declarat Fabiola Hosu, vicepreşedinte al Coaliţiei pentru Educaţie, la emisiunea „Viitor pentru România”, de la Prima News.
Pentru Fabiola Hosu, una dintre marile probleme ale sistemului este fragmentarea. Există multe iniţiative bune, însă ele sunt adesea adăugate peste procesele deja existente, fără ca sistemul să fie simplificat şi reorganizat. Profesorii şi directorii ajung astfel să gestioneze tot mai multe proceduri, raportări şi responsabilităţi, fără să existe întotdeauna pregătirea şi structurile necesare pentru ca schimbările să funcţioneze efectiv.
Siguranţa copilului trebuie să vină înaintea educaţiei
Unul dintre exemplele cele mai importante este siguranţa în şcoli. Bullyingul, cyberbullyingul, hărţuirea, violenţa, vulnerabilitatea, radicalizarea sau extremismul sunt tratate, în opinia Fabiolei Hosu, prea fragmentat. În locul unui sistem integrat de prevenţie şi intervenţie, există numeroase raportări şi comisii distincte.
Ea a explicat modelul de „safeguarding” utilizat în alte sisteme educaţionale: profesorul observă o vulnerabilitate, iar apoi un mecanism specializat din şcoală preia situaţia, o evaluează şi stabileşte paşii necesari. Dacă riscul este ridicat, sunt implicate instituţiile abilitate, precum poliţia sau serviciile de protecţie a copilului. Rolul profesorului nu este să gestioneze singur cazul.
„Înainte de educaţie vine siguranţa fizică şi emoţională a copilului”, a subliniat Fabiola Hosu, argumentând că liniştea şi sentimentul de siguranţă din clasă sunt condiţii de bază pentru ca educaţia să se poată întâmpla. În România, deşi există prevederi legislative şi metodologii privind bullyingul, această zonă nu a devenit încă o prioritate sistemică.
„Nu închidem niciodată cercul”
Aceeaşi problemă se regăseşte şi în reformele educaţionale. Potrivit Fabiolei Hosu, finalitatea unei politici publice nu ar trebui să fie publicarea unei metodologii sau a unei decizii în Monitorul Oficial, ci implementarea ei efectivă: pregătirea profesorilor, monitorizarea procesului, colectarea feedbackului şi ajustarea măsurilor atunci când acestea nu funcţionează.
„Noi nu închidem niciodată cercul”, a spus ea, pledând pentru un management clar al proceselor şi pentru decizii bazate pe date.
În acest context, mesajul său pentru decidenţi este unul de simplificare şi de răbdare instituţională: să fie analizat ce funcţionează şi ce nu, să fie eliminate procesele inutile şi să existe timp pentru implementarea şi evaluarea schimbărilor. În cazul standardelor de evaluare şi al noilor planuri-cadru, pregătirea riguroasă a profesorilor şi colectarea de date ar trebui să fie esenţiale.
Pentru părinţi, mesajul este la fel de important: presiunea unui sistem dominat de examene şi performanţă nu ar trebui transferată asupra copiilor. În final, spune Fabiola Hosu, una dintre principalele mize ale educaţiei este tocmai aceasta: să protejăm copiii şi să construim un sistem în care siguranţa lor să fie o condiţie de bază, nu doar o prevedere într-o metodologie.
Medikatv.ro
