Zeci de companii şi organizaţii de afaceri din Statele Unite au trimis luni o scrisoare senatorilor americani, pentru a-i îndemna să susţină un proiect de lege care vizează reglementarea mai strictă a celor mai mari companii de tehnologie, cum ar fi Amazon.com şi Google, parte a grupului Alphabet.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Senatorul democrat al SUA Amy Klobuchar şi parlamentari ai ambelor partide au declarat săptămâna trecută că au voturile necesare în Senat pentru a adopta o lege care să împiedice platformele tehnologice, inclusiv Apple şi Facebook, să-şi favorizeze propriile afaceri pe platformele lor.

Companiile care susţin măsura, între care Yelp, Sonos, DuckDuckGo şi Spotify, l-au numit ”un proiect de lege moderat şi sensibil, care vizează în mod direct abuzurile bine documentate ale celor mai mari platforme online”.

Alţi semnatari sunt Asociaţia Americană a Comercianţilor de Cărţi, Alianţa Americană pentru Afaceri Independente, Institutul pentru Autodependenţă Locală şi Grupul Kelkoo.

Organizaţiile au îndemnat Senatul să adopte proiectul de lege, spunând că va moderniza legile antitrust, astfel încât companiile mai mici să aibă spaţiu pentru a concura.

Klobuchar a declarat săptămâna trecută că crede că are cele 60 de voturi necesare în Senat pentru a încheia dezbaterea şi a trece la  votul final.

Există un proiect de lege similar în Camera Reprezentanţilor.

Este aşteaptat ca Senatul să voteze proiectul de lege în această vară, poate chiar la sfârşitul lunii iunie, potrivit unor două surse familiare cu chestiunea. Apoi, Camera urmează să voteze versiunea Senatului, au spus surse.

Amazon.com, Camera de Comerţ şi alţii au criticat această măsură. Giganţii tehnologici au spus că proiectul de lege va pune în pericol produsele de consum populare precum Google Maps şi Amazon Basics şi va face mai dificilă protejarea securităţii şi confidenţialitatea utilizatorilor.

Amazon a criticat proiectul de lege, spunând într-o postare pe blog că proiectul de lege ”periclitează două dintre lucrurile pe care consumatorii americani le iubesc cel mai mult la Amazon: selecţia vastă şi preţurile scăzutem, posibile prin deschiderea magazinului nostru către partenerii de vânzare terţi şi promisiunea de livrare gratuită şi rapidă prin Amazon Prime.”

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.