Compania aeriană low-cost Wizz Air a anunţat luni zece noi iniţiative de economisire a combustibilului ca parte a angajamentului său de a reduce emisiile de carbon cu 33% până în 2030.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Emisiile de dioxid de carbon ale Wizz Air au fost cele mai scăzute dintre companiile aeriene europene în anul fiscal 2019 (57,2 gr / km / pasager), arată compania.

”Wizz Air, compania aeriană low-cost cu cea mai rapidă creştere şi cea mai ecologică din Europa, anunţă astăzi zece noi iniţiative de economisire a combustibilului ca parte a angajamentului său continuu de a reduce emisiile de carbon cu 33% până în 2030. În plus faţă de cele 25 de iniţiative ale companiei aeriene de economisire a combustibilului puse în aplicare în ultimii ani, Wizz Air se concentrează pe soluţii noi, cum ar fi dezvoltarea unui model pentru estimarea greutăţii zero a combustibilului, eliminarea combustibilului suplimentar inutil datorită optimizărilor din sistemul de planificare a zborului şi introducerii unor factori de performanţă mai exacţi pentru o precizie mai mare în predicţia consumului de combustibil”, arată compania într-un comunicat.

Eficientizarea operaţională suplimentară în configuraţia flapsurior va fi, de asemenea,  în continuare un punct cheie, Wizz Air precizând că este în prezent un lider al industriei în materie de poziţie de flapst optimizată pentru aterizare.

”Într-un demers de îmbunătăţire a eficienţei consumului de combustibil, Wizz Air a introdus recomandări piloţilor pentru a încuraja utilizarea redusă a configuraţiilor de flapsuri, atât pentru decolare, cât şi pentru aterizare, ceea ce s-a dovedit că duce la economii considerabile în consumul de combustibil. Acest lucru se datorează faptului că pe măsură ce configurarea flapsului este redusă în timpul ascensiunii şi coborârii, cu atât este mai redusă rezistenţa la înaintare, ceea ce duce la consumul a mai puţin combustibil. Statisticile privind aterizările cu poziţie de flapsuri redusă sunt promiţătoare, cu o economie estimată de 2.000 de tone de combustibil, eliminând din aer aproximativ 6.000 de tone de dioxid de carbon pe an”, mai arată compania.

Luând în considerare condiţiile de zbor şi marjele de siguranţă, poziţia redusă a flapsurilor pentru aterizare economiseşte aproximativ 15 kg de combustibil per abordare. Într-un an, acest lucru ar însemna reduceri ale emisiilor de dioxid de carbon echivalente cu 92.300 de maşini care circulă de la Bucureşti la Lugoj (500 km), potrivit datelor companiei.

”Avioanele din gama neo au cu 43% mai puţine emisii de zgomot şi cu 50% mai puţine emisii NOX. Flota actuală a companiei aeriene are o vârstă medie de cinci ani, ceea ce o face una dintre cele mai tinere flote aeriene din lume. Acest lucru, asociat cu un design de reţea care evită zborurile de conectare inutile şi cele mai uşoare materiale utilizate în cabină, este ceea ce face operaţiunile Wizz Air să fie atât de eficiente”, spun reprezentanţii companiei.

Compania aeriană se angajează să îşi mărească flota cu aeronave Airbus de ultimă generaţie, care oferă o eficienţă a consumului de combustibil imbatabilă şi o aerodinamică excelentă, fiind echipate cu sharklets pentru a reduce şi mai mult interferenţa la aripă.

”Suntem mândri că avem cele mai mici emisii de CO2 per pasager / kilometru dintre companiile aeriene europene şi ne-am angajat să reducem în continuare amprenta noastră de mediu. Fiecare decolare şi aterizare reprezintă o oportunitate de a economisi combustibil, fiecare fază de zbor este analizată pentru cea mai minuţioasă optimizare, impactul pe care îl are asupra emisiilor de carbon fiind semnificativ”, spune Heiko Holm, chief operations officer la Wizz Air.

Wizz Air operează o flotă de 134 de aeronave Airbus A320 şi A321. 40 de milioane de pasageri au zburat cu Wizz Air în anul financiar care s-a încheiat pe 31 martie 2020. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.