Vulcan SA Bucureşti, companie aflată în insolvenţă din anul 2013, a realizat anul trecut afaceri de circa 48,5 milioane de lei (10,6 milioane euro), mai mult decât dublu faţă de anul precedent, pe fondul creşterii volumului de contracte, însă pierderea s-a adâncit cu 12%, la 13,62 milioane lei (3 milioane euro), în condiţiile în care veniturile totale au fost mai mici cu 24%, ajungând la 33,9 milioane de lei, arată raportul financiar anual.