Peste 50.000 de clienţi ai agenţiei online de turism Vola.ro au fost afectaţi de zborurile anulate în contextul pandemiei, iar compania a depus cereri de rambursare în valoare totală de peste 6,7 milioane de euro şi s-au oferit soluţii de rambursare de peste 5,5 milioane de euro până acum.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Efectul lockdown-ului global a fost unul dramatic pentru industria de transport aerian. Concret, conform statisticilor la nivel mondial, traficul internaţional de pasageri a scăzut cu aproximativ 67% în 2020 comparativ cu 2019, iar peste 82% dintre călătorii din întreaga lume au fost nevoiţi să îşi schimbe planurile.​ În total, 50.115 de clienţi Vola.ro au fost afectaţi de aceste modificări în decursul anului trecut. Dintre aceştia, cu ajutorul specialiştilor Vola.ro, 89% au primit deja soluţii de rambursare în valoare totală de peste 5,5 milioane de euro. Alte 1.300 de cazuri vor fi soluţionate în scurt timp, însumând 260.000 euro, iar pentru ceilalţi aproximativ 4.300 de clienţi îndreptăţiţi să primească de la companiile aeriene 719.000 euro se fac încă eforturi în vedera finalizării proceselor de rambursare deja iniţiate", a anunţat compania.

Până la finalul anului 2020, Vola.ro anunţă că a recuperat pentru clienţii săi peste 5,5 milioane de euro. Rambursarea a ajuns la pasagerii afectaţi sub formă de numerar, vouchere de călătorie sau reprogramare gratuită a zborului.

"Aproximativ 5.655 de pasageri sunt încă în aşteptarea rambursării contravalorii biletelor de avion de la companiile aeriene, dintre care 1.300 de cazuri vor fi soluţionate în următoarele săptămâni. Pentru restul circa 4.300 de pasageri, echipa Vola.ro încă depune eforturi de recuperare a sumei totale cuvenite de 719.282 de euro", spun reprezentanţii agenţiei de turism

Perioada de aşteptare pentru soluţionarea cererilor de rambursare s-a înjumătăţit, spun ei.

"Încă de la început, în contextul volumelor foarte mari de cereri de rambursare, companiile aeriene au anunţat termene foarte lungi de procesare a acestor solicitări, media fiind de circa 120 de zile. În cazul anumitor companii aeriene, acest termen a fost mai mare de şase luni. Echipa Vola.ro a făcut constant presiuni asupra operatorilor de zbor pentru a grăbi acest proces, iar în perioada martie-septembrie media de aşteptare a fost de 107 zile pentru clienţii în numele cărora agenţia de turism Vola.ro a declanşat procedura de rambursare", adaugă ei.

Spre finalul anului, în intervalul septembrie-decembrie, perioada de soluţionare a scăzut chiar la 64 de zile, iar pentru anul în curs, pe măsură ce politicile companiilor se stabilizează, echipa Vola.ro şi-a propus să ajungă la un termen de soluţionare a cererilor de rambursare sub 30 de zile.

"Pentru anul în curs, pe măsură ce politicile companilor se stabilizează, ne-am propus să ajungem la un termen de soluţionare a cererilor de rambursare sub 30 de zile. Suntem mândri că am reuşit să recuperăm banii a peste 89% dintre clienţii afectaţi de anulările zborurilor în contextul pandemiei şi nu vom renunţa până când nu vor fi soluţionate toate cererile pe care le-am depus în numele clienţilor noştri. Preconizăm că cererea pentru bilete de avion va creşte treptat până în 2022 la nivelurile de dinainte de pandemie. Segmentul de business va fi cel cu revenirea cea mai lentă", a declarat Claudia Tocilă, director de marketing la Vola.ro.

În 2019, Vola.ro a avut o cifră de afaceri de aproximativ 10,6 milioane de euro la un volum de tranzactii de 71 milioane euro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.