Vodafone România a raportat marţi venituri totale consolidate cu valoarea de 232 milioane de euro în trimestrul încheiat la 30 septembrie 2019, cu o scădere de 0,1% în bază organică în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, în timp ce baza totală de clienţi este de 11 milioane.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ca urmare a finalizării procesului de achiziţie a UPC România în data de 31 iulie 2019, rezultatele pentru acest trimestru includ, de asemenea, cifrele raportate de UPC România pentru lunile august şi septembrie 2019.

Valoarea ARPU mobil a fost de 5,3 euro în trimestrul încheiat la 30 septembrie 2019, se arată într-un comunicat al companiei.

„A fost un trimestru foarte dinamic atât pentru noi, cât şi pentru piaţa de telecomunicaţii din România. La nivel de industrie, am remarcat un interes în creştere privind digitalizarea societăţii. Pentru Vodafone România, ultimele luni au fost marcate de multe activităţi cu rezultate extraordinare, întrucât am pornit într-o nouă călătorie alături de colegii noştri din UPC. Am început deja să lucrăm împreună şi ne-am străduit să oferim cât mai repede beneficii clienţilor Vodafone şi UPC. Astfel, în doar câteva săptămâni, am reuşit să lansăm primele oferte comune de mobil şi fix, furnizând beneficii variate tuturor clienţilor noştri. Această tranzacţie este foarte importantă pentru noi, deoarece ne permite să continuăm să facem lucrurile la care ne pricepem cel mai bine, mai precis să inovăm şi să oferim cele mai bune produse şi servicii clienţilor noştri. Vom continua să ne dezvoltăm pe baza potenţialului extins, să punem accentul pe oportunităţile de convergenţă de care dispunem, prin îmbinarea celor mai bune elemente ale Vodafone şi UPC, şi să oferim chiar şi mai multe beneficii tuturor utilizatorilor români de telecomunicaţii”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone şi UPC România.

De asemenea, Vodafone anunţă că şi-a îndreptat în această perioadă investiţiile către performanţa reţelei pentru a-şi menţine superioritatea privind acest aspect.

”Mai mult decât atât, am lansat tehnologii mobile de ultimă generaţie, fiind, din nou, primul operator din România, şi printre primii din întreaga lume, care să furnizeze servicii comerciale 5G, disponibile în acest moment în câteva judeţe din ţară încă din luna mai 2019”, precizează operatorul.

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date şi comunicaţii fixe. Vodafone Group are divizii în 24 de ţări, 42 de reţele mobile partenere şi operaţiuni de broadband fix în 19 ţări.

La 30 septembrie 2019, Vodafone Group avea 625 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile, 27 milioane de utilizatori ai serviciilor broadband fix şi 22 milioane de clienţi ai serviciilor TV, incluzând toţi clienţii Vodafone din entităţile create în urma unor fuziuni şi asocieri.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.