Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu a declarat joi, la Videoconferinţa News.ro „RoInvest”, că, în prezent. cea mai bună investiţie este vaccinarea, iar statul alocă toate resursele necesare. Cloudul guvernamental, securitatea cibernetică, creşterea nivelului de competenţe digitale, stimularea competitivităţii în domeniul digital sunt obiective pentru care România vrea să obţină finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a declarat, la rândul său, ministrul Cercetării Ciprian Telemen. El s-a referit şi la start-up-uri, afirmând că ”foarte multe idei s-au pierdut pentru că nu au avut nici măcar partea de finanţare de început”. Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat că absorbţia, la nivelul datei de 18 mai, este de 1,7 miliarde lei, bani cheltuiţi şi investiţi în proiecte de infrastructură, sumă care este cu 15% mai mare decât nivelul de la sfârşitul lunii mai 2020, dublu faţă de anul anterior, 2019, şi de 3,3 ori mai mult decât în 2018. Mauricio Mesa Gomez - Country Manager Cordia Romania şi Spania, afirmă că un TVA de 5% pentru apartamentele cu un preţ maxim de 140.000 de euro ar creşte puterea de cumpărare pe segmentul locuinţelor mai mari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Videoconferinţa News.ro „RoInvest” - Dragoş Roşca, CEO, Delta Asset Invest: Economia României a rezistat bine pandemiei.A fost un parteneriat între bănci şi mediul economic. Suntem mulţumiţi cum s-a colaborat
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
CITEȘTE ȘI Videoconferinţa News.ro „RoInvest” - Rudolf Vizental, CEO şi Co-fondator ROCA Investments: HORECA, organizarea de evenimente şi transportul aerian, lovite brutal de pandemie. O criză despre care nu se vorbeşte foarte mult, cea a materiilor prime
CITEȘTE ȘI Videoconferinţa News.ro „RoInvest” - Daniela Marin, BERD: Infrastructura este una dintre priorităţile noastre strategice, cu accent pe zonele mai puţin dezvoltate
CITEȘTE ȘI Videoconferinţa News.ro „RoInvest” - Mauricio Mesa Gomez - Country Manager, Cordia Romania şi Spania: Construcţiile au reprezentat unul dintre motoarele economiei româneşti din 2020, estimările arată că şi 2021 va fi un an bun pentru acest domeniu
CITEȘTE ȘI Videoconferinţa News.ro „RoInvest” - Cristian Nacu ( International Finance Corporation): Suntem cumva dornici să vedem promvoarea sectorului privat mai puternică
CITEȘTE ȘI Videoconferinţa News.ro „RoInvest” - Ministrul Transporturilor: Avem o absorbţie de 1,7 miliarde lei pentru sumele cheltuite şi investite în proiecte de infrastructură. Suma bugetată în acest an pentru investiţii din fonduri UE este de 8 miliarde de lei
CITEȘTE ȘI Videoconferinţa News.ro „RoInvest” - Preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (CIS ): Avem ca percepţie un optimism moderat cu privire la revenirea economică solidă. În procent de 51%, investitorii se aşteaptă la o creştere a investiţiilor

CITEȘTE ȘI Videoconferinţa News.ro „RoInvest” - Horia Gustă, Asociaţia Administratorilor de Fonduri: Aproape un miliard de euro este investit de către fondurile de investiţii în obligaţiuni corporatiste din afara ţării
CITEȘTE ȘI Videoconferinţa News.ro „RoInvest” - Bogdan Preda (Consiliul Patronatelor Bancare din România): În România am numărat multe proiecte legislative care, atunci când apar, pun într-o zonă de risc băncile care dau credite, şi de aici creşte costul
CITEȘTE ȘI Videoconferinţa News.ro „RoInvest” - Dragoş Anastasiu: Din cadrul PNRR lipseşte cea mai importantă reformă, cea a mentalităţii / Ce spune despre dialogul cu autorităţile
CITEȘTE ȘI Videoconferinţa News.ro „RoInvest” - Drulă: Vrem să livrăm anul acesta sectorul dintre Balş şi Slatina din drumul expres Craiova-Piteşti. Sperăm ca luna viitoare să intre în execuţie în tronsonul Piteşti-Curtea de Argeş, din Autostrada Sibiu-Piteşti

UPDATE - “Prima direcţie de la care ne aşteptăm să avem finanţare prin PNRR este cloud-ul guvernamental. Este proiectat ca având un nucleu central, centre mari de date ale instituţiilor mari alte statului, cum ar fi Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul de Justiţie, Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii şi apoi posibilitatea ca prin intermediul unei platforme de date fiecare autoritate a statului sau entitate terţă să îşi poată  obţine seturi de date relevante din aceste centre pe care le-am menţionat cu ajutorul cărora se pot defini politici publice sau decizii de guvernare locală sau regională”, a afirmat Teleman.

El a precizat că a doua componentă avută în vedere este cea de securitate cibernetică. 

“A doua mare componentă este cea de securitate cibernetică şi aici ne gândim în primul şi în primul rând la ceea ce am constatat că ne lipseşte acum, şi anume conştientizarea nevoii de securitate cibernetică, iar prin consecinţă, dobândirea unor abilităţi şi a unor comportamente de securitate cibernetică, şi aici avem în vedere pe de o parte upgrade-ul infrastructurii de securitate cibernetică pe care o avem acum, pe de altă parte formarea unor formatori care la rândul lor să disemineze şi să creeze o cultură a securităţii cibernetice. Şi pe această componentă avem credinţa că vom obţine suportul Comisiei Europene”, a explicat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. 

De asemenea, el s-a referit şi la creşterea nivelului de competenţe digitale. 
“A treia direcţie este cea de creştere a nivelului de competenţe digitale. Pe acest capitol ministerul nostru va crea un sistem care să verifice rezultatul formării şi formarea acestor abilităţi şi competenţe digitale. Lăsând piaţa liberă să se organizeze pentru a oferi această formare, iar noi ca minister ne asumăm doar rolul de a verifica rezultatul prin intermediul unei platforme de examinare online, urmând ca mai departe formatorii pe baza unui voucher să poată fi recompensaţi pentru activitatea pe care au făcut-o”, a mai afirmat Teleman.
El s-a referit şi la stimularea competitivităţii în domeniul digital. 
“Următoarea arie este cea a stimulării competitivităţii în domeniul digital şi, vedem bine, există nişte domenii tehnologii ale viitorului, avem un material creativ foarte bun în România şi el trebuie pus în valoare. Dacă ne uităm la start-up-urile care au reuşit până acum, au reuşit cele care au avut noroc, care au dus ideea până într-un punct, au avut noroc de finanţare, de la prieteni, de la rude. (…) Credem că foarte multe idei s-au pierdut pentru că nu au avut nici măcar partea de finanţare de început”, a mai precizat ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

UPDATE - Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu a declarat joi, la Videoconferinţa News.ro „RoInvest”, că planurile de investiţii prind contur şi avem pe masa deciziilor proiecte de investiţii concrete, fezabile, subliniind că, dat fiind contextul pandemic, în prezent, cea mai bună investiţie este vaccinarea.

CITEȘTE ȘI UPDATE - Videoconferinţa News.ro „RoInvest” - Consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu: Planurile de investiţii prind contur şi avem pe masa deciziilor proiecte de investiţii concrete, fezabile. În prezent, cea mai bună investiţie este vaccinarea

”Este binevenit faptul că discutăm despre investiţii în special în contextul actual afectat de pandemia COVID-19. Însă şi mai important este că discutăm aplicat, că planurile de investiţii prind contur şi avem pe masa deciziilor proiecte de investiţii concrete, fezabile, cu obiective şi termene asumate, care vor susţine dezvoltarea României în viitor.  Fie că ne referim la infrastructură şi energie, la sănătatate şi educaţie, la mediu şi digitalizare, discutăm despre dezvoltare sustenabilă pentru care acum există şi resursele, şi voinţa necesară. Dacă ne referim la contextul pandemic pe care îl traversăm, atunci şi investiţiile capătă un sens aparte. În prezent, cea mai bună investiţie este vaccinarea, iar statul alocă toate resursele necesare pentru a beneficia cu toţii de aceasta”, a afirmat consilierul prezidenţial.

Potrivit lui Cosmin Marinescu, înainte de a discuta despre creştere economică şi reforme, este important să înţelegem că vaccinarea este cheia reluării activităţilor noastre, pentru ca economia să revină în forţă pe parcursul acestui an şi să ne întoarcem cu toţii la normalitate.

Videoconferinţa îşi propune să susţină investiţiile ca soluţie pentru înlăturarea efectelor crizei şi pentru dezvoltarea ţării şi este transmisă de televiziunea Profit.ro TV, pe pagina Agenţiei de presă News.ro şi pe pagina de Facebook News.ro.

Evenimentul este deschis cu un mesaj al Administraţiei Prezidenţiale, transmis de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, care conduce Departamentul de Politici Economice şi Sociale al Preşedinţiei României. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Cătălin Drulă şi ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Ciprian Teleman, participă la videoconferinţa “RoInvest”, transporturile, infrastructura şi digitalizarea fiind printre principalele domenii în care ar trebui investit masiv în România.

La eveniment au confirmat prezenţa Ramona Jurubiţă - Preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (FIC), Cristian Nacu - Senior country officer pentru România şi Republica Moldova al International Finance Corporation, World Bank, Daniela Marin - Principal Manager, European Bank for Reconstruction and Development, Mauricio Mesa Gomez - Country Manager, Cordia Romania şi Spania, Dragoş Anastasiu - Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK), Coordonator al Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), Horia Gustă - Preşedinte, Consiliul Director, Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF),  Bogdan Preda - Secretar General, Consiliul Patronatelor Bancare din România (CPBR), Dragoş Roşca - CEO al Delta Asset Invest şi Rudolf Vizental - CEO, Co-fondator, Roca Investments.

În perioadele de criză sunt necesare investiţii mari în economie, iar statul dă semnalul. Guvernul trebuie să propună şi să implementeze investiţii care să deschidă oportunităţi de business şi să limiteze efectele economice şi sociale ale restricţiilor din ultima perioadă. La fel companiile private ar trebui să investească în dezvoltare, dar şi în producţie pe care să o vândă, să vină cu idei noi de business şi să îşi onoreze toate comenzile şi datoriile. Economia trebuie să meargă înainte, principalele obiective fiind încurajarea producţiei şi consumului. La eveniment ne propunem să discutăm planurile de investiţii ale statului cu fonduri proprii şi cu fonduri europene, precum şi ale mediului privat pentru susţinerea dezvoltării afacerilor şi a economiei în general.

Subiectele discutate vor fi: Programul guvernamental de investiţii în perioada crizei şi post-criză; Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă; Iniţiativa celor Trei Mări - platformă bazată pe investiţii pentru redresare economică; Investiţiile în infrastructura de transport - baza dezvoltării ţării; Investiţii în infrastructura de comunicaţii - Digitalizarea serviciilor publice româneşti; Oportunitatea investiţiilor în vreme de criză; Fondurile de investiţii - soluţie pentru companii şi susţinerea economiei; Implicarea băncilor în susţinerea investiţiilor companiilor şi proiectelor publice şi private; Investiţiile străine în contextul crizei Covid-19; Facilităţi economice şi fiscale pentru investiţii; Este nevoie de o strategie guvernamentală de investiţii pe termen lung?

Investiţiile statului, din buget şi din fonduri UE, în 2021 ar urma să fie 62 mld. lei (12,5 mld. euro), echivalent a 5,5% din PIB, mai mari cu peste 8 miliarde lei decât în 2020. Promisiunea Guvernului este că, în următorii 4 ani, statul va investi în economie 50 miliarde euro. În 2020, statul a dus în investiţii 53 de miliarde de lei (12,5 mld. euro), echivalent a 5,1% din PIB, bani din fondurile bugetului şi fonduri UE. Potrivit Institutului Naţional de Statistică, în 2020 investiţiile totale nete realizate în economia naţională au însumat 106 miliarde lei, în creştere cu 0,1% faţă de 2019. Astfel, Guvernul pune miza pe investiţii, mai ales din fonduri UE, cu cea mai mare alocare procentuală şi în termeni absoluţi şi este semnificativă nu doar prin dimensiunea ei, dar şi pentru că arată o schimbare de optică după ce mulţi ani la rând execuţiile bugetelor de investiţii au fost nesatisfăcătoare.

Partener al evenimentului este Cordia.

Mai multe detalii despre eveniment la: https://evenimente.news.ro/videoconferinta-news-ro-roinvest-editia-a-ii-a-20074750

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.