Veroniki Holding, cu investiţii de peste 400 de milioane de euro în ultimii zece ani în Europa, intră pe piaţa de ambalaje din materiale reciclabile din România şi anunţă deschiderea unei fabrici în comuna Conteşti, Dâmboviţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Investiţia, în valoare de peste 10 de milioane de euro, extinde domeniul de activitate al grupului, prin producţia de ambalaje tip r-PET pentru industria alimentară din România.

Noua unitate, cu laborator propriu, are tehnologii de ultimă generaţie, certificate EFSA (European Food Safety Authority) de către Institutul Fraunhofer (Germania), cu standardele de management ale calităţii implementate (BRC IoP V, ISO 9001, ISO 14001, OHSAS 18001), pentru a îndeplini toate condiţiile de siguranţă alimentară, producţia de caserole şi folie PET fiind estimată la 8.500 tone anual şi desfaşurată pe o suprafaţă de 5.200 mp.

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

"Prin investiţia de la Conteşti ne menţinem misiunea companiei, aceea de a crea valoare pe termen lung în beneficiul clienţilor, angajaţilor şi acţionarilor săi. Începând cu data de 8 septembrie 2017, vom produce în fabrica de la Conteşti, prin procesul de termoformare, caserole destinate ambalării diferitelor tipuri de carne şi produse din carne, precum şi diverse caserole cu capac destinate ambalării produselor vrac din cadrul marilor reţele de magazine alimentare. Tehnologia inovativă, desfăşurată în conformitate cu standardele europene, va permite ca ambalajele noastre să fie personalizate şi pentru tipuri de produse speciale”, a declarat Adrian Niţică, director general Veroniki EcoGroup.

La deschiderea fabricii au luat parte Daniela Veronica Guşă de Drăgan, preşedintele Veroniki Holding, Christos Christofides, CEO Veroniki Holding, şi Hans Joachim Boekstegers, CEO Multivac.

Veroniki Holding a fost creat în 2010 de către Veronica Guşă de Drăgan, ca structură unică de coordonare a Grupului Drăgan, operativ din 1948, an în care Iosif Constantin Drăgan a constituit societatea Butan Gas. Grupul Veroniki Holding e operativ în Italia, Grecia, România, Germania, Polonia, Austria, Serbia, Spania şi Franţa, cu peste 1.500 de angajaţi, şi activează în domenii precum GPL, energia renovabilă, în sectorul medical, sectorul naval, cu investiţii şi în piaţa imobiliară, fiind implicat şi în numeroase activităţi de responsabilitate socială.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.