Poliţia din Lice, un oraş situat în sud-estul Turciei, a decis la 18 aprilie să ardă 20 de tone de canabis - estimat la valoarea de piaţă de 228 de milioane de euro - confiscate de către autorităţi de-a lungul lui 2024 în aproximativ 200 de operaţiuni antidrog, pentru a le transmite un ”mesaj puternic” traficanţilor de droguri, însă operaţiunea a devenit un fiasco, provocându-le locuitorilor halucinaţii timp de mai multe zile, relatează Türkiye Today.
Poliţia a pus drogurile pe un teren viran, astfel încât să formeze numele ”Lice”.

Iar apoi le-a dat foc cu benzină şi şi-a documentat operaţiunea făcând numeroase poze.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

După câteva ore, autorităţile şi-au dat seama de dezastrul creat.
Coloana de fum s-a ridicat în aer, la doar câteva zeci de metri de locuinţe, iar vecinii şi poliţiştii au inhalat fumul, după care au fost cuprinşi de vertijuri şi stări de rău.

Mulţi dintre cei 25.000 de locuitori ai oraşului s-au plâns de faptul că au fost drogaţi şi că au avut halucinaţii.
”N-am putut să ne deschidem ferestrele zile întregi. Copii noştri s-au îmbolnăvit şi am făcut un du-te-vino la spital”, declară unul dintre locuitori.
Locuitorii oraşului au fost îndemnaţi să închidă ferestrele şi să-şi limiteze timpul petrecut în afara locuinţei timp de mai multe zile.
”La fel cum fumul de ţigară dăunează fimătorilor pasivi, fumul de la arderea acestor droguri a provocat neplăceri grave”, a declarat preşedintele unei asociaţii care luptă împotriva adicţiilor în Turcia, Green Star, Yahya Oger.
”Dacă operaţiunile desfăşurate de către forţele de securitate (...) sunt luăudabile şi dau o lovitură semnificativă producţiei şi vânzătorilor în stradă, arderea canabisului în centrul oraşului nu este profesionistă”, a denunţat el.
Nicio plângere împotriva poliţiei nu a fost depusă până în prezent, a căror operaţiune a fost autorizată în prealabil. jours

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.