Vânzările retailerilor din centrul comercial AFI Cotroceni, deţinut de grupul cu capital israelian AFI Europe România, au crescut cu 5% anul trecut, până la 1,1 miliarde lei, a anunţat marţi compania.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Venitul Operaţional Net (NOI) al AFI Europe România, din activele generatoare de venit din România, a trecut pragul de 51 milioane de euro în 2017, ceea ce reprezintă o creştere de 10,1% faţă de rezultatele înregistrate în anul 2016.

”AFI Cotroceni, cel mai mare şi de succes centru comercial din România, a raportat un venit operaţional net de peste 34 milioane de euro, reprezentând o creştere de 2% faţă de anul 2016, luând în considerare lucrările complexe de extindere care au fost finalizate în T4 2017. Numărul vizitatorilor din AFI Cotroceni a crescut la 51.000 pe zi”, se arată în comunicat.

Valoarea AFI Cotroceni la 30 septembrie era estimată la 501 milioane de euro, potrivit companiei, ceea ce reprezintă o creştere de peste 7%, după finalizarea lucrărilor de extindere pentru găzduirea celui mai mare magazin P&C din România (5.200 mp), precum şi a celui mai mare magazin Zara din regiunea Europei Centrale şi de Est (4.000 mp), lucrări ce au dus la creşterea suprafeţei totale închiriabile a centrului comercial la 90.000 mp.

”Centrul comercial AFI Ploieşti, care are o suprafată totală închiriabilă de 34.000 mp, a generat un venit operaţional net de peste 5 milioane de euro în 2017, în timp ce vânzările retailerilor (cifra de afaceri) au crescut cu 18%, ajungând la peste 260 milioane lei, în comparaţie cu anul 2016. Numărul de vizitatori ai centrului comercial din Ploieşti a depăsit 15.000 de persoane pe zi, iar gradul de ocupare rămane constant, la 99%”, se arată în comunicat.

Proiectul de birouri AFI Park, cu o suprafaţă închiriabilă de 70.000 mp şi un venit anual estimat la 13 milioane de euro, are un grad de ocupare de 99,7%, iar valoarea celor cinci clădiri ale proiectului este de 165 milioane de euro, potrivit evaluărilor efectuate la 30 septembrie 2017.

”Rata de ocupare totală în ceea ce priveşte activele producătoare de venit este de 99%. În plus, avem trei proiecte diverse în curs de desfăşurare: proiectul mixt AFI Braşov, format din mall şi clădiri de birouri unde avem contracte încheiate sau în curs de semnare pentru peste 85% din spaţiile centrului comercial, proiectul de birouri AFI Tech Park, care este pre-închiriat într-un procent de 40% şi complexul rezidenţial AFI City, unde vânzările au fost demarate recent. Continuăm să ne menţinem interesul în ceea ce priveşte noi oportunităti, fie că vorbim despre dezvoltarea de noi centre comerciale sau proiecte de birouri", a declarat directorul general al AFI Europe România, David Hay.

Lucrările de construcţie a proiectului AFI Braşov sunt în grafic, potrivit companiei.

”Centrul comerical se întinde pe o suprafată de 45.000 mp GLA şi va include 200 de magazine şi unităti de retail. Deasupra centrului comercial vor fi integrate două clădiri de birouri de Clasă A, cu o suprafaţă totală de 25.000 mp GLA”, se arată în comunicat.

Ca parte a segmentului de birouri, lucrările de construcţie pentru AFI Tech Park din Bucureşti sunt avansate, iar contractele de pre-închiriere se apropie de 40%, potrivit companiei. Prima clădire de birouri va fi inaugurată în trimestrul al doilea din 2018, oferind 20.000 mp GLA spaţii de birouri şi 2.000 mp de spaţii retail (incluzând clubul sportiv World Class, o cantină şi Quick Service Restaurant „1 Minute”), distribuiţi pe opt etaje şi două niveluri de parcare subterană. AFI Tech Park 1 este pre-certificat LEED Platinum.

AFI Europe Romania a anunţat că a demarat, pe parcursul ultimelor patru săptămâni, vânzările său pentru primul proiect rezidenţial din România, AFI City, situat în Bucureştii Noi. În faza I, este planificată dezvoltarea a două clădiri rezidenţiale de 190 de apartamente pe o suprafaţă construită de 16.000 de metri pătraţi, potrivit companiei.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.