Economistul şef al Băncii Naţionale a României Valentin Lazea afirmă că statul trebuie ca, începând de anul viitor, să reducă deficitul bugetar, care ar rămâne deosebit de ridicat în comparaţie cu regiunea, şi că este nevoie de măsuri atât pe partea de venituri, cât şi pe cea de cheltuieli. . “Nu e deloc normal ca salariul mediu din sectorul bugetar să fie mai mare decât în sectorul privat”, consideră Lazea, posibile soluţii pentru reducerea cheltuielilor fiind ca programul de lucru al bugetarilor să fie redus cu o cincime, cu reducerea corespunzătoare a salariilor, iar angajările să fie cvasi-îngheţate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fără măsuri de ajustare, deficitul bugetar va depăşi anul viitor 8% din produsul intern brut, după ce în acest an este previzionat de Guvern la peste 9%, avertizează Valentin Lazea într-o videoconferinţă organizată de Consiliul Fiscal şi Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, conform Profit.ro.

“Reducerea cheltuielilor ar fi necesară, numai că trebuie să crească în viitor alte cheltuieli nesalariale, cheltuieli cu dotarea spitalelor, a şcolilor, cu infrastructura. Chiar presupunând că un guvern îşi va propune să îngheţe salariile şi pensiile, tot nu este suficient, pentru că sunt cheltuieli de natură nesalarială care trebuie să crească”, arată Lazea.

Economistul BNR mai arată că sunt şi cheltuieli deja legiferate care urmează să producă efecte, cum ar fi creşterea alocaţiilor sau creşterea salariilor profesorilor. Totodată, o scădere a numărului de angajaţi ai statului nu pare fezabilă în actualul context în care pandemia va duce la creşterea şomajului din sectorul privat.

“Îşi va permite statul să concedieze bugetari şi să adauge şomeri din sectorul de stat la şomajul deja crescut din sectorul privat? E un mare semn de întrebare”, spune Lazea.

El remarcă: “Nu e deloc normal ca salariul mediu din sectorul bugetar să fie mai mare decât în sectorul privat”.

“O soluţie ar fi săptămâna de lucru de 4 zile pentru bugetari cu o reducere de o cincime a salariului. Măcar aşa s-ar ajunge la un cvasi-echilibru între salariile din sectorul bugetar şi cele din mediul privat. O altă soluţie ar fi o intrare în sectorul bugetar la 7 ieşiri, care s-a mai aplicat în trecut”, arată Lazea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.