Invitat de USR la „Ora Guvernului”, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, nu a avut răspuns la întrebările cu adevărat relevante pentru starea finanţelor româneşti şi a economiei ţării, precizează USR, într-un comunicat de presă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
USR a considerat că „este necesar ca ministrul Finanţelor să explice care sunt măsurile pe care le are în vedere, în condiţiile în care situaţia economică a ţării se deteriorează rapid: reducerea prognozei de creştere economică pentru 2022: la 4,2% faţă de 5,1%, în condiţiile în care bugetul a fost construit pe o prognoză de 4,6%; creşterea rapidă a costurilor la care se împrumută România, la o dobândă de 5,4%, de 12 ori mai mult decât vecinii din Bulgaria (0,5%) precum şi creşterea continua a preţurilor, care îi afectează cel mai mult pe cei cu venituri mici”, potrivit sursei citate.
 
La dezbaterile din Senat, la Ora Guvernului, senatoarea USR Anca Dragu, fost ministru al Finanţelor, a arătat că măsurile propuse de actuala coaliţie de guvernare „au venit prea târziu, prea puţin, prea timid, sub forma unui powerpoint”.
 
„România are cel mai scăzut rating de ţară din UE, existând chiar riscul ca România să fie retrogradată sub nivelul considerat sigur pentru investitii. Să ştiţi că România a avut şi rating-uri mai bune. De ce România se împrumută atât de scump, mai scump decât economii cu credibilitate mai scăzută? De ce ati exprimat valoarea voutcherelor în EURO? Oare pentru ca abia peste câţiva ani veţi plăti aceste voutchere, când vom fi în zona euro? Aţi uitat să creşteţi pensiile, salariile, nu aţi finanţat transportul elevilor, nu aţi extins programul Masa Caldă, şi multe altele”, a afirmat Anca Dragu.
 
La rândul său, senatorul USR Claudiu Mureşan, fost preşedinte al Comisiei buget-finanţe din Senat, i-a cerut ministrului Finanţelor, Adrian Câciu, să explice declaratiile privind creşterea veniturilor la bugetul de stat.
 
„I-am cerut ministrului să explice minunile pe care le-a făcut, instrumentele pe care le-a folosit, pentru a creşte cu 31% veniturile fiscale în ianuarie 2022, comparativ cu ianuarie 2021. Evident că nu putea să recunoască adevărul, anume că această creştere s-a bazat exclusiv pe taxarea creşterilor de preţuri la utilităţi, bani pe care i-a scos şi continuă să-i scoată din buzunarul românului bun platnic”, a declarat Claudiu Mureşan.
 
La fel ca Anca Dragu, şi senatorul USR Claudiu Mureşan i-a adus aminte că, desi în mai, anul trecut, anunţa că sunt bani la buget pentru creşterea pensiilor cu 22%, această măsură nu a mai fost implementată de guvern.
 
USR va continua să-i cheme pe miniştrii actualei coaliţii de guvernare la Ora Guvernului pentru a explica deschis de ce nu au adoptat încă măsurile pe care le promit de mulţi ani că le adoptă, conform sursei menţionate.
 
Ministrul Finanţelor Publice Adrian Câciu a declarat, miercuri, în plenul Senatului, unde a fost invitat la Ora Guvernului, că elementele de proiecţie pe primele două luni arată semne de inversare a trendului înregistrat în trimestrul 4, respectiv o uşoară revenire, şi că se înregistrează o creştere de 67% a sumelor provenite din fonduri europene. Ministrul a mai arătat că în primul trimestru al anului 2022 s-au încasat cu 21,3% mai multe venituri decât în perioada similară a anului trecut.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.