Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu, afirmă că în ceea ce priveşte situaţia ţintelor din PNRR pe care România trebuie să le îndeplinească "lucrurile arată bine" pentru luna martie, arătând că 11 jaloane au fost deja închise, miercuri în şedinţa de Guvern au fost închise cinci jaloane, alte şase vor fi închise joi, iar două rămân restante, urmând a fi închise în următoarele două săptămâni. Ministrul precizează că nu există "consecinţe" legate de faptul că două dintre jaloane nu sunt închise la termen.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Dintr-un total de 24 de jaloane au fost închise 11 până astăzi. Astăzi, în şedinţa de Guvern, au mai fost închise încă cinci şi rămân şase să fie închise astăzi şi mâine, sunt acte care nu necesită întâlniri ale Guvernului, sunt strict proceduri interne în anumite ministere”, a declarat Dan Vîlceanu, miercuri după-amiază, la finalul şedinţei de Guvern.
 
Unul dintre jaloane, care ţine de Ministerul Mediului, se referă de programul "Prima conectare” şi în şedinţa de Guvern a fost adoptat bugetul Administraţiei Fondului pentru Mediu care include bugetul pentru acest program.
 
Ministerul Dezvoltării are de gestionat mai multe jaloane care au fost închise.
 
Ministerul Energiei va lansa, joi, apelul de proiecte privind producţia de energie din surse regenerabile. 
 
Ministerul Finanţelor a închis două jaloane, încă de anul trecut. 
 
Ministerul Muncii şi cel al Antreprenoriatului şi cel al Justiţiei au avut mai multe jaloane, unele dintre acestea care ţin de reforme. 
 
Ministerul Educaţiei închide miercuri şi joi trei jaloane. 
 
Vîlceanu a precizat că alte două jaloane vor fi închise în următoarele două săptămâni, acestea ţinând de Ministerul Cercetării şi Digitalizării.
 
"Nu există consecinţe, jaloanele pe care trebuie să le închidem la martie se referă la cererea de plată pe care o vom depune în octombrie", a explicat Vîlceanu.
 
Ministrul a dat detalii despre jaloanele neatinse. Primul este Finalizarea analizei opţiunilor privind arhitectura cloudului guvernamental, iar al doilea se referă la Lansarea cererii de propuneri privind sprijin sub formă de granturi pentru competenţe digitale. 
 
Ministrul a explicat că în acest din urmă caz lucrurile sunt "cel mai sensibile”, întrucât în cazul lansării de apeluri de proiecte, dacă ghidurile nu corespund exact la ceea ce scrie în PNRR, există riscul ca banii cheltuiţi să nu poată fi decontaţi prin Plan. 
 
"Trebuie să ne asigurăm foarte clar că nu riscăm ca după ce facem aceste proceduri banii să fie finanţaţi din buget şi nu din PNRR”, a adăugat Vîlceanu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.