Ministrul interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu, anunţă, luni, că a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 4 (Tigveni- Curtea de Argeş) a autostrăzii Sibiu-Piteşti. Lucrarea a fost întârziată mai bine de doi ani de numeroase contestaţii. Lotul 4 are o lungime de 9, 86 km şi vor fi realizate 12 poduri şi pasaje, dar şi un tunel de 1.350 de metri. CNAIR a trnsmis că valoarea contractlui este de peste 1,6 miliarde de lei.
UPDATE - CNAIR anunţă, luni seară, printr-un comunicat de presă, semnarea contractului pentru proiectarea şi execuţia Secţiunii 4: Tigveni - Curtea de Argeş a Autostrăzii Sibiu - Piteşti, în lungime de 9,86 km, cu ofertantul declarat câstigător, respectiv PORR CONSTRUCT S.R.L.
"Am semnat astăzi contractul pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 4 a Autostrăzii Sibiu-Piteşti. Este încă un pas pentru construcţia acestei autostrăzi extrem de importantă, nu doar pentru România, ci şi pentru economia europeană. Autostrada Sibiu - Piteşti este deosebit de relevantă pentru desfăşurarea traficului pe Coridorul IV Pan European, deoarece asigură la nivel funcţional o traversare de la Vest la Est a Teritoriului Naţional. De asemenea, este şi prima legătură cu reţeaua rutieră europeană care traversează Munţii Carpaţi. Acest obiectiv al României şi al Uniunii Europene este aşteptat de mai bine de trei decenii", a precizat Cristian Pistol, directorul general CNAIR.
Valoarea contractului este de 1.678.873.121,77 lei fără TVA, din fonduri europene.
Durata contractului este structurată astfel:
- 16 luni perioada de proiectare
- 44 luni perioada de execuţie a lucrărilor
- 120 de luni perioada de garanţie a lucrărilor
În cadrul contractului vor fi realizate mai multe lucrări de artă de o complexitate majoră, după cum urmează:
· Construirea a 12 poduri, pasaje şi/sau viaducte, având o lungime medie de 230 de m, dintre care, cel mai lung fiind Viaductul de la km 84+341, în lungime de 630 de m.
· Construirea unui Tunel în lungime de 1.350 de m, în zona de traversare a dealului Momaia, judeţul Argeş.
Stadiul celorlalte secţiuni ale autostrăzii este următorul:
SECTIUNEA 1: SIBIU - BOITA (KM 0+000 - KM 14+150), LOT 1
Lungime: 13.17 km
În execuţie - Stadiu fizic actual: 53.51%
SECTIUNEA 2: BOITA - CORNETU
Lungime: 31.33 km
În stadiu de evaluare oferte
SECTIUNEA 3: CORNETU - TIGVENI
Lungime: 37.4 km
Data de depundere a ofertelor este 20.01.2022
SECTIUNEA 5: CURTEA DE ARGEŞ - PITEŞTI
Lungime: 30.35 km
Stadiu fizic: 3.87%
ŞTIRE INIŢIALĂ: ”Astăzi a fost semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia secţiunii 4 (Tigveni- Curtea de Argeş) a autostrăzii Sibiu-Piteşti. Semnarea acestui contract a fost întârziată mai bine de doi ani de numeroase contestaţii. Lucrarea pe secţiunea 4 are o lungime de 9, 86 km şi vor fi realizate 12 poduri şi pasaje, dar şi un tunel de 1.350 de metri”, a scris, luni, pe Facebook, Dan Vîlceanu.
Potrivit acestuia, contractul a putut fi semnat după adoptarea de către Guverna OUG 3/2021, care opreşte posibilitatea unor companii de a bloca semnarea unor contracte foarte importante de construcţie a autostrăzilor.
”Autostrada Sibiu-Piteşti are o importanţă foarte mare în desfăşurarea traficului pe direcţia coridorului IV Pan European şi, în calitate de ministru interimar al Transporturilor, am transmis constructorului faptul că este foarte important ca această lucrare să fie terminată în termenul stabilit prin contract, dar am şi reiterat faptul că se poate baza pe sprijinul ministerului”, a mai transmis ministrul.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.