Comisia Europeană a executat prima plată în valoare de 2,6 miliarde de euro către România - 1,8 miliarde de euro sub formă de granturi şi 0,8 miliarde EUR sub formă de împrumuturi (fără prefinanţare) - în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă Plata a fost posibilă prin îndeplinirea de către România a celor 14 obiective de etapă aferente tranşei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: ”Comisia Europeană a efectuat plata pentru prima cerere de plată depusă în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, suma primită de România fiind de 2,6 miliarde de euro, care au intrat deja în conturile ţării”, a transmis, joi, MIPE, într-un comunicat de presă.   

Suma plătită, în valoare de 2,6 miliarde euro (1,8 miliarde euro sub formă de granturi şi 0,8 miliarde euro sub formă de împrumuturi (fără prefinanţare) a fost posibilă prin îndeplinirea de către România a celor 14 obiective de etapă aferente tranşei. 

”27 octombrie 2022, o zi istorică pentru România. Nu este doar momentul în care se confirmă aprecierea efortul consolidat la nivel guvernamental, ci este dovada că am început drumul spre reforme în domeniile mobilităţii sustenabile, decarbonizării, educaţiei şi sănătăţii. Investiţiile de impact din PNRR au la bază faptul că în recuperarea decalajelor şi modernizarea României nimeni nu este lăsat în urmă şi că suntem împreună spre transformarea unitară a ţării. În acest demers, implicarea premierului Nicolae Ciucă a fost decisivă pentru ca ţara noastră să îşi îndeplinească angajamentele pe care şi le-a asumat”, a transmis ministrul Marcel Boloş. 

Potrivit MIPE, plata cuprinde pe deoparte sprijinul nerambursabil, în valoare de 2.037.146.414 euro. 

”În conformitate cu Acordul de finanţare încheiat între Comisie şi România în temeiul articolului 23 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2021/241, suma de 264.829.034 euro se utilizează pentru lichidarea prefinanţării contribuţiei financiare, iar suma de 1.772.317.380 eurose acordă României prin plătirea acestei sume în contul bancar indicat în Acordul de finanţare. De asemenea, plata prevede prima tranşă a sprijinului sub formă de împrumut, în valoare de 907.669.494 euro”, a mai precizat ministerul.  

Potrivit instituţiei, suma de 117.997 034 euro se utilizează pentru lichidarea prefinanţării împrumutului, iar suma de 789.672.460 EUR se acordă României prin plătirea acestei sume în contul bancar indicat în Acordul de împrumut. 

Comisia a furnizat comisiei competente a Parlamentului European o prezentare generală a constatărilor sale preliminare privind atingerea în mod satisfăcător a jaloanelor şi a ţintelor relevante. 

Ulterior, Comitetul economic şi financiar a fost de acord cu evaluarea preliminară pozitivă a Comisiei şi a fost de părere că România a atins în mod satisfăcător toate jaloanele şi ţintele aferente cererii de plată. În evaluarea sa, Comisia a ţinut seama de avizul Comitetului Economic şi Financiar. 

Prima cerere de plată, transmisă la 31 mai 2022, a cuprins cele 21 de ţintele şi jaloanele aferente trimestrului IV din 2021. 

Odată cu transmiterea cererii de plată, au fost transmise Comisiei toate documentele justificative privind îndeplinirea satisfăcătoare a ţintelor şi jaloanelor, aceasta fiind o condiţie obligatorie. În total au fost încărcate în sistemul electronic al Comisiei 180 de documente justificative aferente jaloanelor/ţintelor incluse. 

La 15 septembrie, evaluarea Comisiei asupra îndeplinirii celor 21 de ţinte şi jaloane aferente primei cereri de plată din cadrul PNRR a fost avizată şi trimisă către Comitetul Economic şi Financiar (ECOFIN), care a aprobat-o ulterior. 

 Următoarea cerere de plată pentru decontarea fondurilor alocate României prin PNRR va avea o valoare totală de 3,2 miliarde euro din care 2,1 milioane euro sprijin financiar nerambursabil şi 1,09 milioane euro sprijin sub formă de împrumut şi vizează îndeplinirea a 51 de jaloane/ţinte aferente trimestrului I 2022 şi trimestrului II 2022. 

România beneficiază de o alocare de 29,18 miliarde euro pentru implementarea PNRR, din care granturi în valoare de aprox. 14,24 miliarde euro şi împrumuturi în valoare de 14,94 miliarde euro. Pentru implementarea PNRR, România a încasat deja două tranşe de prefinanţare în valoare cumulată de aproximativ 3,79 miliarde euro, în decembrie 2021 şi în ianuarie 2022. 

ŞTIRE INIŢIALĂ: Acestea acoperă mai multe reforme care contribuie la tranziţia digitală, precum şi reforme în domeniile mobilităţii sustenabile, decarbonizării, auditului şi controlului, educaţiei şi sănătăţii, precum şi etapele preliminare ale reformei fiscale şi ale reformei pensiilor, precizează CE.

Sunt incluse, de asemenea, măsuri de sprijinire a întreprinderilor şi de asigurare a bunei guvernanţe a ţării.

La fel ca în cazul tuturor statelor membre, plăţile efectuate în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă (MRR) - instrumentul-cheie al NextGenerationEU - au la bază performanţele şi depind de implementarea de către România a investiţiilor şi a reformelor prezentate în planul său de redresare şi rezilienţă.

La 31 mai 2022, România a transmis Comisiei o cerere de plată bazată pe îndeplinirea celor 14 obiective de etapă stabilite în decizia de punere în aplicare a Consiliului pentru prima tranşă.

La 15 septembrie 2022, Comisia a aprobat o evaluare preliminară pozitivă a cererii de plată a României. Avizul favorabil al Comitetului economic şi financiar privind cererea de plată a pregătit terenul pentru adoptarea de către Comisie a unei decizii finale privind plata fondurilor.

Planul general de redresare şi rezilienţă al României va fi finanţat cu 12,1 miliarde de euro sub formă de granturi şi 14,9 miliarde de euro sub formă de împrumuturi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.