Premierul Florin Cîţu a anunţat că Guvernul a adoptat, miercuri, mai multe acte normative importante, printre care se numără şi o ordonanţă de urgenţă care simplifică procesul achiziţiilor publice şi prin care vor fi implementate mai rapid contractele de achiziţii, iar absorbţia fondurilor europene va creşte. „Astfel, a fost eliminată din sarcina operatorului economic declarat câştigător obligaţia de a prezenta certificate fiscale pentru toate sediile secundare/ punctele de lucru, aceasta fiind înlocuită cu o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că nu şi-a încălcat obligaţiile privind plata impozitelor sau cele privind contribuţiile la asigurările sociale, fără alte documente suplimentare. În practică, obţinerea certificatelor fiscale s-a dovedit a fi o povară administrativă excesivă, mai ales în cazul operatorilor economici cu sute sau chiar mii de sedii secundare”, precizează un comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
UPDATE Prin urmare, ordonanţa adoptată de Executiv introduce măsuri pentru simplificarea şi fluidizarea procesului de achiziţie publică, inclusiv prin reducerea anumitor termene procedurale reglementate de Legea nr. 98/2016, Legea nr. 99/2016 şi Legea nr. 100/2016, arată un comunicat de presă al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice.

Scopul modificărilor legislative este atribuirea mai rapidă a contractelor de achiziţii şi, implicit, îmbunătăţirea absorbţiei fondurilor europene. În acelaşi timp, modificările operate sunt esenţiale şi din perspectiva alocării de care va beneficia România prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).

Astfel, a fost eliminată din sarcina operatorului economic declarat câştigător obligaţia de a prezenta certificate fiscale pentru toate sediile secundare/ punctele de lucru, aceasta fiind înlocuită cu o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că nu şi-a încălcat obligaţiile privind plata impozitelor sau cele privind contribuţiile la asigurările sociale, fără alte documente suplimentare. În practică, obţinerea certificatelor fiscale s-a dovedit a fi o povară administrativă excesivă, mai ales în cazul operatorilor economici cu sute sau chiar mii de sedii secundare.

Alte modificări legislative importante vizează reducerea duratei întregului proces de achiziţie publică, de la peste 2 ani (durata medie actuală) până la 6 luni, printr-o serie de măsuri cum ar fi: diminuarea perioadei maxime de prelungire a termenului de întocmire a raportului procedurii sau a raportului intermediar (spre exemplu în cazul licitaţiei deschise şi al licitaţiei restrânse, perioada de prelungire se reduce de la 80 la 30 de zile), reducerea la jumătate a termenului de publicare a deciziei de anulare a procedurii şi, respectiv, eliminarea posibilităţii de prelungire a termenului stabilit pentru depunerea documentelor în susţinerea DUAE, în cazul procedurii simplificate.

O noutate o reprezintă introducerea posibilităţii pentru autoritatea contractantă sancţionată contravenţional să poată dispune măsuri împotriva persoanei responsabile, în cazul în care o instanţă judecătoarească constată culpa gravă a respectivei persoane în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţilor ce îi revin.

„Totodată, prin prezenta ordonanţă au fost modificate prevederile Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac, fiind instituită obligaţia semnării contractului cu ofertantul declarat câştigător după pronunţarea deciziei CNSC/ hotărârii judecătoreşti în primă instanţă. Decizia în primă instanţă este executorie şi nu se poate dispune suspendarea punerii în executare a acesteia. Această măsură vizează eficientizarea procesului de achiziţie publică şi asigurarea derulării investiţiilor în graficul estimat permiţând semnarea contractului fără a mai aştepta o eventuală soluţionare în instanţă a plângerii/ recursului”, mai transmite sursa citată.

De asemenea, a fost clarificată situaţia în care deciziile CNSC sunt atacate cu plângere la instanţa de judecată, situaţie în care nu se mai pot depune probe noi faţă de cele care au fost depuse în cadrul contestaţiei iniţiale.

„O altă prevedere se referă la limitarea reparaţiei prejudiciului încercat la valoarea cheltuielilor de elaborare a ofertei şi de participare la procedura de atribuire”, potrivit comunicatului de presă.

Nu în ultimul rând, modificările legislative operate vizează şi clarificarea unor aspecte procedurale ce ţin de derularea controlului ex-ante al procesului de achziţie publică, reglementate la nivelul OUG nr. 98/2017.

Textul actului normativ va fi publicat la secţiunea Legislaţie/Legislaţie naţională din site-ul ANAP după publicarea acestuia în Monitorul Oficial, conchide sursa menţionată.

ŞTIREA INIŢIALĂ „Am adoptat astăzi, în şedinţă de Guvern, mai multe acte normative importante:  ordonanţa de urgenţă care va permite suplimentarea sumelor prin PNDL 2, pentru a se putea continua investiţiile începute. Ordonanţa privind achiziţiile publice prin care simplificăm acest proces. Vom implementa mai rapid contractele de achiziţii, iar absorbţia fondurilor europene va creşte. O hotărâre de Guvern prin care suplimentăm personalul din MAI cu 8.546 de posturi, în condiţiile în care IGSU se confruntă cu deficit mare de personal. O hotărâre de guvern pentru un sistem informatic care va asigura interacţiunea online cu cetăţenii în domeniul asistenţei sociale”, a scris Florin Cîţu, miercuri pe Facebook.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.