Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a anunţat, miercuri, că solicită Guvernului plata supraaccizei rambursabile, la motorină, firmelor care au depus deja dosare de rambursare în cadrul exerciţiului bugetar aferent anului 2018. În caz contrar, patronatul cere Executivului eliminarea supraaccizei la carburanţi începând cu 1 ianuarie 2019.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unei Hoărâri de Guvern privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire a unei părţi din supraacciza la motorină, administratorul schemei trebuie să soluţioneze cererile de restituire în termen de maximum 35 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii, urmând ca plata să fie realizată de Ministerul Finanţelor în maximum 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării deciziei.

”Primele cereri de rambursare a accizei au fost aprobate în data de 23.11.2018, iar Ministerul Finanţelor Publice va avea ca termen data de 11.01.2019 pentru realizarea plăţilor. Bugetul pe anul 2018 pentru rambursarea supraaccizei este de 10 milioane lei si nu poate fi raportat in 2019, iar plafonul pentru anul viitor nu este încă aprobat”, se arată în comunicat.

Prin urmare, Ministerul Finanţelor va aşteaptă aprobarea legilor bugetare pentru anul 2019, după care va transmite către Autoritatea Rutieră Română (ARR) plafoane trimestriale, potrivit patronatului. După primirea plafoanelor trimestriale, ARR va emite alte decizii de aprobare a cererii de restituire a accizei în limita plafoanelor trimestriale comunicate de minister.

”UNTRR solicită administratorul schemei soluţionarea cât mai rapidă a tuturor dosarelor depuse în acest an şi MFP realizarea integrală a plăţilor către aceste firme de transport rutier până la 31.12.2018. În caz contrar, UNTRR solicită Guvernului eliminarea supraaccizei la carburanţi începând cu 1 ianuarie 2019, în condiţiile în care oricum MFP a colectat în 2018 din accize cu 1,2 miliarde de lei sub ţinta propusă la începutul anului”, se arată în comunicat.

UNTRR a reamintit că a demarat discuţiile cu autorităţile române cu privire la schema de rambursare a supraaccizei încă din luna august 2017, pentru a veni în întâmpinarea transportatorilor rutieri, astfel încât impactul financiar cauzat de majorarea accizei să nu le afecteze competitivitatea.

”Totodată, UNTRR a cerut autorităţilor alocarea de sume suficiente pentru onorarea plăţilor, astfel încât rambursarea supraaccizei să se dovedească o practică utilă pentru menţinerea competitivităţii firmelor de transport din România, întrucât industria de transport rutier are o contribuţie de peste 5% în PIB şi 25% în exportul de servicii al României”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.