Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de joi, anunţă Nuclearelectrica.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de joi, ca urmare a apariţiei unei disfuncţionalităţi la un sistem electric de proces, partea clasică, nu cea nucleară a centralei", precizează Nuclearelectrica.
  
 Specialiştii investighează cauza şi vor face lucrările necesare de remediere în conformitate cu procedurile aferente industriei nucleare specifice în astfel de situaţii. 
  
 "Nu există o legătură cauzală între reducerea de putere a Unităţii 2 din data de 25 martie 2018 şi deconectarea automată a reactorului de astăzi, 29 martie 2018. Deconectarea automată a reactorului de la ŞEN este prevăzută şi realizată prin sisteme de protecţie prevăzute în proiect în anumite situaţii,  aşadar reprezintă un comportament conservativ, procedurat fără impact asupra securităţii nucleare", menţionează compania.
  
 Deconectarea automată a reactorului de la ŞEN şi lucrările de remediere a sistemului electric de proces nu au impact advers asupra personalului, populaţiei şi mediului înconjurător, fiind realizate cu respectarea normelor de securitate nucleară şi procedurilor aplicabile. 
 
Compania a anunţat duminică seară că puterea Unităţii 2 a centralei va fi redusă la 55% (aproximativ 300 MW), la câteva ore după ce societatea informase că a oprit controlat Unitatea 1 din cauza unei defecţiuni.
 
Luni dimineaţă, Nuclearelectrica a transmis că Unitatea 2 a revenit la putere nominală, după ce reducerea acesteia a fost cauzată de necesitatea înlocuirii unei piese (rulment) la motorul unei pompe de condensat, din partea clasică a centralei.
 
Nuclearelectrica a raportat pentru anul trecut un profit net de 303 milioane lei, mai mare cu 172% faţă de anul anterior.

Veniturile din exploatare au urcat cu 15% anul trecut, la 1,93 miliarde lei.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%.

 

 
  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.