Unitatea 2 a Centralei Nuclear Electrice Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional, sâmbătă dimineaţă, din cauza unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară, anunţă Nuclearelectrica.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"SN Nuclearelectrica SA anunţă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de 29 august 2020, din cauza apariţiei unei disfunctionalităţi în partea clasică a unităţii fără impact pe partea nucleară. Specialiştii CNE Cernavoda lucreaza la remedierea cauzei, în vederea reconectării Unităţii 2 la SEN", se arată într-un comunicat de presă al Nuclearelectrica.

Potrivit sursei citate, deconectarea automată s-a produs în condiţii de siguranţă, toate sistemele unităţii funcţionând conform proiectului.

"Precizam faptul că deconectarea automată a Unităţii 2, precum şi lucrările de remediere nu au impact advers asupra securităţii nucleare a reactorului, pesonalului unităţii, populaţiei şi mediului înconjurător", mai scrie în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.