Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), una dintre cele mai mari patronate ale transportatorilor rutieri, solicită Guvernului să instituie, pentru o perioadă de până la trei ani, un control al preţurilor în domeniul asigurării autovehiculelor, măsură permisă de Legea Concurenţei în anumite situaţii excepţionale, motivând solicitarea prin faptul că pe piaţa asigurărilor RCA nu ma există o concurenţă reală, în condiţiile în care preţurile au crescut şi de patru ori în ultimul an.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anunţul vine după ce, săptămâna trecută, principalele organizaţii ale transportatorilor au renunţat oficial la protestul programat pentru 18 aprilie, împotriva scumpirii poliţelor RCA, în condiţiile în care au considerat că au obţinut câştig de cauză prin modificarea proiectului legii RCA de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), care a acceptat mai multe propuneri importante.

Însă patronatele transportatorilor au rămas nemulţumite de scumpirea accelerată a poliţelor RCA , cu până la 300%, în ultimul an, susţin reprezentaţii organizaţiilor din domeniu. Recent, ASF a admis că tarifele RCA pentru camioane au crescut în medie cu 53% din iunie 2015 până în februarie 2016.

Pentru a bloca creşterea preţurilor poliţelor, COTAR cere măsuri din partea Guvernului, după ce anterior făcuse mai multe solicitări în acest sens către ASF. 

"COTAR cere Guvernului să dea Ordonanţă de Urgenţă pentru proiectul de modificare a Legii RCA sau să uzeze de Legea Concurenţei, care este în vigoare din 1996, pentru a opri abuzurile firmelor de asigurări", se arată într-un comnicat al organizaţiei. 

Transportatorii fac referire la articolul 4 al Legii 21/1996, care prevede, printre altele, că “în sectoarele economice sau pe pieţele unde concurenţa este exclusă sau substanţial restrânsă prin efectul unei legi sau datorită existenţei unei poziţii de monopol, Guvernul poate, prin hotărâre, să instituie forme corespunzătoare de control al preţurilor pentru o perioadă de cel mult trei ani, care poate fi prelungită succesiv pe durate de câte cel mult un an, dacă împrejurările care au justificat adoptarea respectivei hotărâri continuă să existe”. 

Legea mai prevede că "pentru sectoare economice determinate şi în împrejurări excepţionale, precum: situaţii de criză, dezechilibru major între cerere şi ofertă şi disfuncţionalitate evidentă a pieţei, Guvernul poate dispune măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creşterii excesive a preţurilor sau chiar blocarea acestora".

Până acum, prevederea nu a fost aplicată niciodată de Executiv pentru pieţe precum cea a asigurărilor, unde operează doar companii private şi în care se presupune că funcţionează concurenţa. În prezent, există nouă societăţi pe piaţa românească a asigurărilor care emit poliţe RCA.

Însă piaţa asigurărilor a fost zguduită în ultimul an de falimentul Astra, fostul lider al pieţei, şi de problemele cu care se confruntă Carpatica Asig, una dintre cele mai mari firme de pe piaţa RCA. În plus, mai multe reglementări menite să mărească solvabilitatea firmelor de asigurări au impus cerinţe de capital care au avut ca efect şi scumpirea poliţelor. 

Afectaţi de scumpirea asigurărilor auto, transportatorii solicită Guvernului să intervină rapid.

"Conform legislaţiei în vigoare, observăm că încă din decembrie, dacă se dorea, Guvernul putea aplica aceste prevederi ale Legii Concurenţei şi totul era bine acum. (...) Cerem Guvernului să uzeze de legea în vigoare şi să rezolve măcar acum problema poliţelor RCA”, a afirmat preşedintele COTAR, Vasile Ştefănescu, citat în comunicat.

Anterior, organizaţiile transportatorilor au cerut ASF să trimită Guvernului proiectul de lege cu propunerea aprobării unei Ordonanţe de Urgenţă,  pentru ca măsurile agreate să intre mai repede în vigoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.