Twitter a anunţat joi că va identifica şi va marca tweet-urile care îi încalcă regulile dar care aparţin unor persoane importante, cum sunt politicienii, pentru a realiza un echilibru între libera exprimare şi responsabilitate, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Noua funcţie este introdusă în condiţiile în care Twitter a fost în centrul atenţiei pentru părtinirea politică a tweet-urilor.

Preşedintele Donald Trump, un utilizator fervent al reţelei Twitter, unde are peste 61 de milioane de urmăritori, precum şi alţi conservatori, au acuzat în mod repetat companiile de tehnologie să sunt pertinitoare şi că favorizează liberalii.

Twitter a anunţat joi că noile reguli vor fi aplicate politicienilor şi oficialilor guvernamentali care au peste 100.000 de urmăritori.

”Există anumite cazuri în care este interesul publicului să acceseze anumite tweet-uri, chiar dacă nu respectă regulile noastre”, a anunţat Twitter pe blogul său.

În trecut, Twitter a permis ca astfel de tweet-uri să rămână în reţea, pentru că erau în interesul publicului, potrivit companiei.

Acum ”vom plasa un anunţ, un ecran pe care utilizatorii îl vor putea accesa înainte de a vedea tweet-ul, pentru a oferi un context şi o claritate mai mare”, a explicat compania.

Anunţul va apărea pe pagina home şi în alte zone, cum ar fi în funcţia de căutare, potrivit Twitter.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.