Patronii hotelurilor de pe litoral propun Guvernului să fie scutiţi de anumite taxe pe care le achită salariaţilor, în extrasezon, iar aceştia să nu mai fie trecuţi în şomaj, precizând că achită aceleaşi taxe ca în timpul sezonului estival, în condiţiile în care România are un cost al muncii ridicat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia şi prim-vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Nicolae Bucovală, a declarat, luni, că hotelierii nu au nicio facilitate şi că plătesc aceleaşi taxe ca şi în vârf de sezon.

“Eu am toate hotelurile deschise. Vă spun cu cea mai mare sinceritate, am tot personalul pe poziţii. Ştiţi cât plătim? Ştiţi ce cheltuieli avem? Nu ştiu dacă e la nivel central sau la nivel local. Nu avem nicio facilitate, absolut nicio facilitate. Apa o plătim, cea mai scumpă din Europa, la fel curentul este foarte scump, gazele sunt foarte scumpe, impozitele şi taxele... nu ne scuteşte nimeni. Noi plătim la fel ca şi în vârf de sezon”, a afirmat Nicolae Bucovală.

El a precizat că a propus Guvernului ca în extrasezon angajaţii să nu mai fie trecuţi în şomaj, în schimb patronii să fie scutiţi de anumite taxe şi impozite, printre care şi impozitul pe salariu.

“Avem un cost al muncii cel mai scump din lume la ora asta, vorbesc per angajat. Este cel mai scump. Am propus Guvernului ca, perioada de şase luni în care ţinem oamenii angajaţi, să nu-i mai trecem în şomaj, în schimb Guvernul României să ne scutească de acele impozite şi taxe care sunt aberante. Eu cheltuiesc cu un om care se duce în şomaj mai mult sau aproape 70-80 la sută. Mai bine ni-l lasă nouă. El este angajat, dar pe perioada de şase luni să fie scutit de impozitul pe salariu, pe mai ştiu eu ce. Sigur că asigurarea medicală trebuie să şi-o plătească”, a explicat Bucovală.

El a fost prezent, luni, la conferinţa “Managementul Destinaţiilor: Offline & Online”, organizată la Constanţa de Autoritatea Naţională pentru Turism în parteneriat cu Google România.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.