Beneficiarii primei etape a Măsurii 1 şi cei ai Măsurii 2, care nu au depus încă raportul de progres, mai au la dispoziţie doar două zile, iar în cazul în care documentul nu va fi transmis până pe 30 aprilie, aceştia vor fi nevoiţi să retuneze granturile primite, a explicat ministrul Turismului Constantin-Daniel Cadariu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Firmele care au primit sprijin financiar în cadrul celor două programe derulate în contextul crizei sanitare COVID-19, dacă nu respectă termenul de 30 aprilie pentru transmiterea raportului de progres, riscă să îşi piardă banii. Această situaţie trebuie neapărat evitată şi, din acest motiv, fac apel către beneficiari să depună la timp documentele. Mai au la dispoziţie doar două zile!”, a declarat ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Instituţia aminteşte că perioada limită de transmitere a raportului de progres, respectiv 90 de zile pentru Măsura 1 – Microgranturi şi 180 de zile pentru Măsura 2 – Granturi pentru capital de lucru, prevăzută iniţial în legislaţia aferentă celor două programe, a fost prelungită prin modificarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 130/2022, în data de 13 aprilie.

„Aproximativ 3.900 de beneficiari ai primei etape a Măsurii 1 şi alţi 3.330 ai Măsurii 2 nu au îndeplinit obligaţia de a transmite raportul de progres, lucru prevăzut atât în contract, precum şi în ordonanţa de urgenţă care stă la baza acestor programe, găsidu-se ulterior în situaţia de a înapoia banii primiţi. Nu am putut permite acest lucru, granturile fiind necesare pentru agenţii economici, motiv pentru care am făcut toate demersurile pentru a-i repune în termen. În acest sens, am reuşit să prelungim perioada de depunere a documentului până pe 30 aprilie, împiedicând astfel returnarea sumelor”, a mai precizat Constantin-Daniel Cadariu.

Cele două forme de sprijin, respectiv microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară şi granturi pentru capital de lucru acordate sub formă de sumă forfetară şi în procent din cifra de afaceri, sunt prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, precum şi alte măsuri în domeniul fondurilor europene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.