Vicepremierul Raluca Turcan a anunţat că în doar o zi au fost depuse 10.746 de cereri pentru microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile. Ea a adăugat că în perioada următoare Guvernul va lansa celelalte două scheme de ajutor pentru capitalul de lucru şi capitalul de investiţii şi astfel, se va ajunge la un miliard de euro bani daţi în sprijinul antreprenorilor români.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a lansat luni, de la ora 10.00, înscrierea în cadrul măsurii 1 „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin OUG nr. 130 din 31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, în contextul crizei provocate de COVID-19.
Formularul electronic de înscriere în cadrul măsurii va fi activ pe link-ul https://granturi.imm.gov.ro/auth/login.
Formularul de înscriere va rămâne activ până vineri, 16 octombrie 2020, ora 20.00, cu posibilitatea prelungirii perioadei de înscriere până la epuizarea bugetului.
OUG 130/2020 reglementează cadrul general pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operaţional Competitivitate 2014-2020, în contextul crizei provocate de COVID-19, pentru beneficiarii prevăzuţi de actul normativ a căror activitate a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 sau a căror activitate a fost interzisă prin ordonanţe militare pe perioada stării de urgenţă sau îngrădite pe perioada stării de alertă.
Formele de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevăzute de ordonanţa de urgenţă se referă la:
a) microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile sub formă de sumă forfetară;
b) granturi pentru capital de lucru acordate sub formă de sumă forfetară şi în procent din cifra de afaceri;
c) granturi pentru investiţii productive acordate din fonduri externe nerambursabile în baza evaluării proiectului de investiţii depus.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.