Transelectrica, transportatorul naţional de energie, a anunţat luni că vineri, pe 25 iunie, s-a înregistrat cel mai mare consum de energie electrică în sezonul verii, din ultimii 20 de ani.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În contextul valului de caniculã care a afectat întreaga ţarã la sfârşitul sãptãmânii trecute, vineri, 25 iunie 2021, la nivelul Sistemului Electroenergetic Naţional s-a înregistrat cel mai mare consum de energie electrică din sezonul verii, de la începutul anilor 2000. Valoarea instantanee maximă atinsă a fost de 8.434 MW, la ora 12:48, valoarea medie orarã a fost de 8.349 MW, în intervalul 13-14, iar consumul mediu al zilei a fost de 7.298 MW", a informat compania.

Precedentul record a fost atins în vara anului 2019, în data de 2 iulie, când s-a înregistrat o medie orară de 8.335 MW, în intervalul 13-14, respectiv o medie a consumului din întreaga zi de 7.287 MW, arată datele Transelectrica.

"Reţeaua Electrică de Transport gestionatã de Transelectrica este operatã la parametri optimi pentru asigurarea continuităţii în alimentare cu energie electricã, în condiţii meteorologice de căldură extremă", mai arată compania.

Pentru anul 2021, Transelectrica şi-a propus un plan anual de investiţii de peste 307 milioane de lei.

Cantitatea totală de energie electrică transportată în trimestrul I 2021 a crescut cu aproximativ 4%, respectiv 14,93 TWh în primele trei luni din acest an, faţă de 14,41 TWh în trimestrul 1 din 2020.

Compania a realizat un profit net de 82 de milioane de lei în primul trimestru din 2021, cu 6% mai mare decât rezultatul obţinut în perioada similară a anului trecut. Veniturile totale operaţionale realizate în primele trei luni ale anului 2021 au înregistrat o creştere de 20% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, respectiv 726 de milioane de lei, faţă de 603 milioane de lei în primul trimestru al anului 2020. Majorarea veniturilor a fost determinată, în principal, de creşterea cantităţii de energie electrică livrată consumatorilor, de majorarea tarifului mediu de transport şi de creşterea veniturilor realizate pe piaţa de echilibrare.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.