Transportatorul naţional de energie Transelectrica a încheiat un contract în valoare de 2,11 milioane lei, fără TVA, cu producătorul de energie Hidroelectrica, una din cele mai profitabile companii de stat, în vederea achiziţiei de energie electrică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Termenul scadent al facturilor lunare este cel mai târziu cu trei zile lucrătoare înainte de începerea lunii, arată un comunicat al Transelectrica.

”Nivelul dobânzilor penalizatoare corespunde ca procent dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligaţiilor către bugetul de stat, pentru fiecare zi de întârziere”, mai informează compania.

Transelectrica a realizat în primul semestru al anului un profit net de 98 milioane lei, în scădere cu 30,6% faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care cheltuielile au urcat într-un ritm mult mai mare decât veniturile. Veniturile operaţionale (din exploatare) au crescut în primul semestru din acest an cu 29%, la 1,74 miliarde lei, în timp ce cheltuielile operaţionale au urcat  cu 44%, la 1,45 miliarde lei.

Transelectrica gestionează 81 de staţii electrice la nivelul ţării şi 8.834 km de linii electrice aeriene.

Compania administrează şi operează sistemul electric de transport şi este responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcţionarea sistemului şi a pietei, asigurarea siguranţei Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN).

Hidroelectrica a înregistrat în primele şapte luni un profit brut de 971,88 milioane lei, în creştere cu 6% faţă de perioada similară a anului trecut.

De asemenea, cifra de afaceri realizată în primele şapte luni s-a ridicat la 1,948 miliarde lei, în timp ce marja profitului net a crescut de la 38% la 31 iulie 2016 la 43% la 31 iulie 2017.

Numărul efectiv de personal la 31 iulie era de 3.292 de salariaţi.

La 31 iulie, producţia totală de 8,768 TWh a fost obţinută în cele 207 hidrocentrale în exploatare, inclusiv cinci staţii de pompare cu rol energetic, având o putere instalată de 6.382 MW.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.