Staţia electrică Tihău, ce are ca principală funcţie tranzitarea puterii necesare către zona deficitară a Transilvaniei de Nord, a fost modernizată cu 9,8 milioane lei, a anunţat vineri transportatorul naţional Transelectrica.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Lucrările de modernizare au fost necesare pentru alinierea la noile standarde şi norme de proiectare şi execuţie, în special la cele privind fiabilitatea şi timpul de eliminare a defectelor, îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare şi reducere a cheltuielilor de exploatare şi întreţinere, prin montarea unor echipamente performante şi adoptarea unor soluţii constructive aliniate la tehnologiile actuale”, arată compania într-un comunicat.

Oficialii Transelectrica spun că staţia de 220/110kV are ca principale funcţii tranzitarea puterii necesare către zona deficitară a Transilvaniei de Nord, care în prezent are o dimensionare limitată a reţelei de transport destinată asigurării puterii în zonă şi alimentării din SEN a consumatorilor din zona Sălaj, Baia Mare şi Satu Mare.

Proiectul de modernizare s-a desfăşurat în două etape.

Prima etapă a constat în modernizarea sistemului comandă control protecţii, în perioada 2014 – 2015, în urma contractului semnat cu Efacec, valoarea realizată a contractului fiind de 3,5 milioane lei.

A doua etapă a constat în modernizarea circuitelor primare în perioada 2015 – 2017, în urma contractului încheiat cu asocierea Siemens-Energobit, valoarea realizată a contractului fiind de 6,3 milioane lei.

Transelectrica este operatorul de transport şi de sistem din România, care gestionează, operează, întreţine, modernizează şi dezvoltă reţeaua de transport care cuprinde 81 staţii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 38.000 MVA şi 8.834 km de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport.

Transelectrica a realizat în primul trimestru al anului un profit net de 71,05 milioane lei, în scădere cu 28% faţă de perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care cheltuielile au urcat într-un ritm mai mare decât veniturile.

Veniturile totale au crescut în perioada ianuarie-martie cu 49%, la 1,125 miliarde lei, de la 755,23 milioane lei, în primele trei luni ale anului trecut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.