Aeroportul din Iaşi a atins în luna iulie 60 la sută din traficul pe care îl avea în iulie 2019, iar ţinta până la finalul anului este păstrarea destinaţiilor actuale şi creşterea frecvenţelor la zborurile operate la Iaşi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Directorul Aeroportului din Iaşi, Vasile Stoicea, a declarat pentru News.ro că în iulie 2019 traficul ajunsese la 135.000 de pasageri, iar în acest an, în iulie, s-au înregistrat 80.000 de călători.

”Suntem la 60 la sută din traficul pe care îl aveam în 2019. Ne situăm în limitele estimate. Nu înseamnă că este bine, dar calculele pe care noi le-am făcut iniţial au fost corecte. Şocul a fost foarte mare anul trecut. De la peste 100.000 de pasageri pe lună ajunsesem la 6.000. Erau doar zborurile cu muncitori sezonieri, frâna a fost extrem de puternică. Încercăm să păstrăm destinaţiile actuale şi să creştem frecvenţa săptămânală. Sunt curse cu o încărcare foarte bună, se poate creşte frecvenţa”, a spus directorul aeroportului ieşean, Vasile Stoicea.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

El a declarat că în primăvara anului viitor, Blue Air va redeschide baza de la Iaşi şi va introduce iniţial trei-patru zboruri.

Directorul aeroportului Iaşi Vasile Stoicea a precizat că există discuţii cu mai multe companii străine, între care Turkish Airlines şi LOT, pentru a opera la Iaşi, dar că totul depinde de evoluţia pandemiei.

”Avem discuţii cu mai mulţi operatori, printre care Turkish Airlines sau LOT. Discutăm şi cu operatori români pentru a introduce zboruri interne pe rutele Iaşi-Timişoara sau Iaşi-Cluj”, a mai declarat Vasile Stoicea.

În prezent, pe Aeroportul din Iaşi operează cinci companii, cu zboruri către 21 de destinaţii externe. În plus, Tarom şi Blue Air operează pe ruta Iaşi-Otopeni. De asemenea, pe perioada verii, de la Iaşi pleacă zilnic chartere către Grecia, Turcia şi Egipt.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.