Touroperatorul Cocktail Holidays a raportat un volum de vânzări de 24 de milioane de euro, în 2021, iar pentru 2022 este estimată o creştere de 10%. Preferinţele turiştilor români, în cel de-al treilea an de pandemie, par să rămână similare în ceea ce priveşte destinaţiile. Cele mai căutate anul trecut au fost Egiptul, Grecia şi Turcia (charterele clasice operate anual de companie), dar foarte solicitate au fost şi pachetele către destinaţii exotice precum Maldive, Zanzibar, Mauritius, Indonezia, Thailanda, Seychelles şi La Reunion.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Touroperatorul Cocktail Holidays anunţă introducerea de noi destinaţii exotice în portofoliul agenţiei, acestea urmând a fi disponibile sub formă de pachete tailor-made, cu zboruri de linie. Charterele către destinaţiile consacrate ale agenţiei (Grecia, Turcia şi Spania) vor fi operate începând cu luna mai. În ceea ce priveşte volumul de vânzări, Cocktail Holidays estimează pentru anul acesta o creştere cu 10%, în timp ce, în 2021, cifra de afaceri a fost de 24 de milioane de euro”, anunţă compania.

Preferinţele turiştilor români, în cel de-al treilea an de pandemie, par să rămână similare. Destinaţiile cele mai căutate anul trecut au fost Egiptul, Grecia şi Turcia (charterele clasice operate anual de către Cocktail Holidays), dar foarte solicitate au fost şi pachetele către destinaţiile exotice în vogă, cum ar fi Maldive, Zanzibar, Mauritius, Indonezia, Thailanda, Seychelles şi La Reunion.

Cel mai bine vândut produs al anului 2021 (tendinţele s-au văzut de fapt de la finalul anului 2020) a fost Egiptul, datorită temperaturilor ridicate tot timpul anului, dar şi condiţiilor de călătorie mai accesibile. Egiptul rămâne destinaţia vedetă şi în 2022. O altă destinaţie foarte populară în perioada aceasta este insula Madeira, charterele fiind operate de la finalul lui februarie. Un pachet de 8 nopţi, cu avionul şi cazare la un hotel de 5 stele, cu mic dejun inclus, cină tradiţională, transferuri, porneşte de la 889 de euro/pers.

În ceea ce priveşte charterele verii 2022, acestea vor fi operate începând cu luna mai şi vor fi către insulele greceşti şi litoralul turcesc, mai exact Antalya, Bodrum, Fethiye, Marmaris, Oludeniz, Kusadas şi Didim.

Charterele verii vor fi operate până în septembrie, iar majoritatea pachetelor către Grecia, Turcia, Spania sunt încă disponibile la preţuri de early booking. Anul acesta, în luna ianuarie, la finalul pragului clasic de Early Booking, Cocktail Holidays a atins un record al rezervărilor. Trendul s-a menţinut până în partea a doua a lunii februarie, fiind impactat de războiul din Ucraina. Rezervările s-au reluat la final de martie.

Referitor la vacanţele de Paşte şi 1 Mai, Cocktail Holidays are pachete către Tenerife (Spania) începând din 21 aprilie şi către Grecia, destinaţiile disponibile fiind Atena şi insulele Creta, Rhodos, Zakynthos, Santorini, Mykonos şi Corfu. Acestora li se adaugă Madeira (Portugalia), cu plecare în 30 aprilie.

Cocktail Holidays oferă şi un produs de asigurare de călătorie standard cu protecţie împotriva Covid, la 10 euro, şi parteneriatul cu două clinici medicale pentru tarife preferinţiale şi prioritate la programarea pentru testele Covid.

De asemenea, după trecerea în nefiinţă a fondatoarei Cocktail Holidays - Adriana Goicea, Dan Goicea rămâne la conducerea agenţiei, în echipa de conducere fiind, de asemenea, de mulţi ani, şi Maria şi Ana Goicea, respectiv Francesco Terragni. De câţiva ani deja, Adriana Goicea s-a retras din activitatea de zi cu zi, rămânând la nivel de consilier.

Brandul Cocktail Holidays a apărut în urmă cu 15 ani, dar compania care îl deţine, Prompt Service Travel Company, a fost deschisă încă din 1993 de către Adriana şi Dan Goicea. Agenţia operează peste 25 de destinaţii din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Constanţa, Sibiu şi Craiova. Portofoliul turoperatorului cuprinde vacanţe cu zboruri charter, circuite externe de diferite tipuri şi vacanţe în destinaţii exotice, precum Maldive, Mauritius, Thailanda, Cuba.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.