Teslounge Bucharest, singurul finanţator pentru achiziţia de maşini Tesla în România, a anunţat joi deschiderea primul showroom independent din România dedicat maşinilor Tesla şi estimează că va finanţa achiziţia a cel puţin 300 de autovehicule marca Tesla în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Teslounge Bucharest anunţă deschiderea primul showroom independent din România dedicat maşinilor Tesla. Are o suprafaţă de peste 250 de metri pătraţi şi este cel mai mare din Sud-Estul Europei. Mai mult, din luna martie, modelul Tesla Y va fi disponibil în premieră în România", a anunţat compania.

Începând cu luna februarie, clienţii din România pot descoperi popularele maşini electrice la showroom-ul Teslounge din Bucureşti. Acesta va fi deschis pentru public din data de 22 februarie.

"Mă bucur că am reuşit, prin intermediul Teslounge, să aducem pe piaţa din România maşini Tesla şi să facem posibilă achiziţia direct din showroom a acestor modele. Scopul nostru este să oferim publicului din ţară aceste autovehicule, care sunt atât de râvnite la nivel internaţional, dar şi să susţinem procesul de achiziţie. Acum, cei interesaţi de un model Tesla pot veni la showroom şi pot testa maşinile. Oferim clienţilor noştri asistenţă pe tot traseul de cumpărare, de la test-drive şi până la serviciile de service”, a declarat Vlad Măcelaru, director de marketing şi vânzări, Teslounge Bucharest.

Teslounge Bucharest este singurul finanţator pentru achiziţia de maşini Tesla în România.

"Teslounge Bucharest aduce pe piaţa din România opţiunea de a oferi celor interesaţi de achiziţia modelelor Tesla servicii complete de finanţare. Compania oferă suport financiar şi de leasing în condiţii avantajoase. Astfel, împreună cu lideri din sectorul finanţărilor auto şi al asigurărilor, compania oferă produse gândite special pentru achiziţionarea acestor maşini. Investiţia este realizată cu aportul exclusiv al Teslounge Rent & Lease", anunţă compania.

Pentru 2021, Teslounge Bucharest estimează că va finanţa achiziţia a cel puţin 300 de autovehicule marca Tesla în România. În sprijinul celor interesaţi şi în contextul acordării subvenţiei oferite de statul român pentru achiziţia autovehiculelor electrice, Teslounge Rent & Lease este singura companie validată în cadrul programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi "Rabla Plus".

În cazul automobilelor electrice, în 2020 au fost înmatriculate peste 2.800 de unităţi în România. Dintre acestea, peste 50 de autovehicule au fost marca Tesla. Un factor important în creşterea adopţiei este ecotichetul oferit de statul român, în cuantum de 45.000 lei, sumă record în Europa, care se poate cumula cu prima de casare şi bonusurile aferente, în valoare de 10.000 lei. Astfel, clienţii pot beneficia de o subvenţie totală de 55.000 lei.

 Singurul service autorizat Tesla din Uniunea Europeană este în Viena, iar clienţii sunt ajutaţi să trimită maşina în Austria, dacă e necesar.

În ceea ce priveşte planurile Tesla pentru România, compania a anunţat că va instala superchargere în patru oraşe: Bucureşti, Piteşti, Timişoara şi Sibiu. În prezent, Model 3 este primul automobil electric care a depăşit borna de 100.000 unităţi produse într-un an.

"Considerând popularitatea de care deja se bucură acest automobil în rândul clienţilor din România, posibilitatea plasării comenzilor pentru noile modele S şi X şi demararea producţiei de Model Y în Germania începând cu jumătatea acestui an, Teslounge se aşteaptă la o cerere în continuă creştere în 2021", spun reprezentanţii companiei.

Compania Teslounge Rent & Lease SA deschide cel mai mare centru de finanţare şi showroom independent Tesla din Europa de Est. Investiţia deschide publicului român posibilitatea să experimenteze îndeaproape modelele Tesla, dar oferă şi servicii financiare, suport logistic şi asistenţă în procesul de achiziţie.

Introdus în 2017, Model 3 a devenit rapid prima maşină electrică ce a depăşit 100.000 de unităţi produse într-un singur an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.