Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, spune că la finalul lunii octombrie va fi centralizată situaţia contribuabililor care au sume de plată către ANAF, care nu a trimis la timp decizii de impunere în ultimii cinci ani. Din noiembrie vor fi comunicate sumele de plată, iar oamenii vor avea timp să achite până în martie 2019, având o reducere de 10%. Teodorovici anunţă şi că, de la 1 ianuarie, nu se vor mai trimite notificări scrise privind sumele datorate, aceste date urmând să fie disponibile în sistemul electronic.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am anunţat încă de la începutul acestui an că pentru contribuabili, în ultimii cinci ani, ANAF nu a trimis la timp acele decizii de impunere, fie CAS, fie CASS, fie impozit pe venit. Şi e normal să venim la un mom zero, adică să centralizăm, să ştie fiecare cât are de plătit statului. Şi pentru că statul nu a avut acel rol activ, adică să spună la timp, să spună omului: domnule, uitaţi, aveţi de plătit atâţia lei, şi nu a făcut acest lucru, am propus un sistem de a încuraja contribuabilul, dacă face plata până la... să spunem martie 2019", a afirmat, miercuri seară, Eugen Teodorovici la Antena 3.

El a spus că situaţia va fi centralizată până la finalul lunii octombrie, iar din noiembrie se vor comunica datele către contribuabili.

"Deci practic noi în octombrie la final avem finalizată această situaţie, vom şti exact câţi anume... în noiembrie se comunică, notificarea pe hârtie pleacă doar la aceia care nu sunt înregistraţi în spaţiul virtual, în sistemul electronic, la ceilalţi pleacă hârtia pentru că asta este, până la 1 ianuarie 2019. Dar oamenii nu vor avea acel terme fix de 60 de zile să plătească. Nu, vom spune: martie 2019, aveţi de plată ce v-am spus că aveţi de plătit, ca să arătăm că statul a greşit şi trebuie să plătească statul când greşeste. În martie 2019, aceşti români vor avea o reducere de 10%. Oamenii vor fi sprijiniţi în a face plata cu această bonificaţie", a spus el.

Potrivit lui Teodorovici, din ianuarie 2019 nu se mai trimit acasă decizii de impunere, ci aceste informaţii vor fi în spaţiul virutal la fiecare contribuabil.

El a spus că aceia care vor avea nevoie vor primi sprijin pentru a afla aceste informaţii, dar nu se vor mai trimite notificări scrise, pentru că sunt costuri nejustificate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.