Compania aeriană de stat Tarom a lansat luni zboruri pe ruta Bucureşti-Hamburg, cu preţuri începând de la 95 de euro dus-întors, care vor fi operate de patru ori pe săptămână, potrivit unui comunicat transmis luni News.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Tarom consideră că ruta Bucuresti - Hamburg are un mare potenţial de trafic, în condiţiile în care Hamburg este al doilea oraş ca mărime din Germania şi al treilea mare port din Europa.

”Cursa inaugurală de astăzi are un factor de încărcare de 75%, ceea ce este o bună premiză pentru traficul viitor”, a afirmat directorul general Tarom, Gabriel Stoe, citat în comunicat. 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Preţul biletelor porneşte de la 95 euro, cu toate taxele incluse. La acest preţ, pasagerii beneficiază de transportul gratuit al bagajului de cală în limita maximă de 23 kilograme, pentru un bagaj de la clasa economică, plus un bagaj de mână de cel mult 10 kilograme. 

Cursele sunt programate în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică, câte una pe zi. 

Compania Tarom, controlată de Ministerul Transporturilor, operează peste 50 de destinaţii proprii şi deservite de parteneri. Flota Tarom cuprinde 23 de avioane Airbus, Boeing şi ATR.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.