Guvernul a aprobat, joi, alocarea temporară a sumei de 500 de milioane de lei, în echivalent euro, pentru a asigura necesarul de finanţare pentru luna iunie a programelor operaţionale finanţate din fonduri structurale, a anunţat purtătorul de cuvânt al Excutivului, Dan Suciu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Este vorba de cei 300 de milioane de lei pentru programul operaţional sectorial de creştere a competitivităţii economice şi 200 de milioane pentru programul operaţional sectorial de dezvoltare al resurselor umane. Este vorba de o alocare temporară. În momentul în care vor veni aceste sume returnate de la Comisia Europeană, înspre toamnă, banii vor fi returnaţi ministerului de Finanţe”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

El a precizat că aceşti bani sunt alocaţi din fonduri de privatizare.

Suma de 500 de milioane de lei va fi repartizată astfel: 300 milioane de lei pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice şi 200 milioane de lei pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane;

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.