Tichetele de masă, cadourile, decontarea transportului, vacanţele în România şi pensiile private au fost cele mai căutate beneficii extrasalariale anul trecut, pentru angajaţii din România, potrivit unui studiu publicat miercuri de platforma BenefitOnline.ro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Anul trecut, cele mai accesate beneficii au fost din categoria celor deductibile. Pe primul loc sunt tichetele de masă – 52% din bugetele cheltuite în platforma BenefitOnline.ro au fost direcţionate către acest tip de beneficiu.

”În topul preferinţelor angajaţilor români se mai află şi cadourile (oferite sub formă de carduri cadou la retaileri importanţi, tichete sau vouchere de cumpărături etc.) – aproape 24% din bugetele de beneficii fiind alocate pentru diferite tipuri de cadouri – precum şi decontarea serviciilor de transport în comun sau a carburantului – 10,5% din buget. Vacanţele în România s-au situat pe locul al 4-lea în topul preferinţelor angajaţilor români, accesarea lor realizându-se prin intermediul voucherelor de vacanţă. Pensiile facultative – pilonul 3, activităţile din zona sport & wellness şi sănătate (categorie ce include abonamente la reţele private de sănătate, asigurări de sănătate, servicii stomatologice) s-au regăsit de asemenea în preferinţele angajaţilor de anul trecut”, se arată în studiu.

În 2017, mulţi angajaţi au fost atraşi de abonamente pentru sport şi servicii de wellness, consideră unul dintre cofondatorii BenefitOnline.ro, Stelian Bogza.

”Am observat, în 2017, o apetenţă a angajaţilor pentru cadouri şi gift-carduri, abonamente pentru sport & wellness, cât şi pentru diferite tipuri de servicii medicale, categorii care atrag interesul şi bugetele utilizatorilor platformei BenefitOnline.ro. Ne aşteptăm ca această tendinţă să se accentueze şi mai mult anul acesta”, a spus Stelian Bogza.

Tododată, când angajaţii achită cu banii lor beneficiile voluntare care reprezintă diverse oferte şi reduceri negociate direct de BenefitOnline.ro, la diverşi furnizori, abonamentele şi activităţile de sport & wellness domină alegerile, cu 39% din totalul opţiunilor, urmate de produse fashion & beauty (20%), gadget-uri IT şi abonamente telecom (14%), oferte la restaurante & cafenele, activitaţi pentru timp liber şi hobby, servicii medicale şi auto.

Cel mai scump beneficiu accesat anul trecut, în platforma BenefitOnline.ro, a fost un pachet de naştere, la un furnizor privat de servicii medicale, în valoare de 4.950 de lei.

Cu toate că femeile şi bărbaţii au arătat interes similar pentru mare parte din beneficii, în anumite situaţii, opţiunile angajaţilor s-au diferenţiat în funcţie de sex, potrivit studiului. Astfel, în 2017, femeile au optat mai mult pentru cadouri şi cursuri profesionale, iar bărbaţii au investit mai mult în vacanţe în România şi pensii private.

Angajatorii au cheltuit peste 46 de milioane de lei pentru beneficiile pe care angajaţii le-au ales anul trecut în platforma BenefitOnline.ro.

”Bugetul de beneficii cheltuit de companii în 2017 a fost mai mult decât dublu faţă de anul precedent şi anticipăm pentru 2018 un volum de minimum 100 milioane de lei. În primele două luni ale anului 2018, bugetul de beneficii al companiilor deja alocat angajaţilor a fost de aproximativ 23 de milioane de lei. Sumele acordate lunar de companii pentru beneficiile extrasalariale ale angajaţilor variază între 150 de lei şi 750 de lei”, se arată în studiu.

În prezent, mai bine de 60.500 de angajaţi din peste 200 de companii din diverse industrii, precum IT, automotive, banking, share-service şi telecom, utilizează platforma BenefitOnline.ro pentru a-şi alege singuri beneficiile extrasalariale. BenefitOnline.ro include peste 2.540 de beneficii extrasalariale active, de la aproape 1.400 de furnizori.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.