Afacerile din sectorul de comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice au crescut cu aproximativ 8% în 2019 faţă de anul precedent, la 20,6 miliarde lei, arată un studiu realizat de Coface România, potrivit căruia românii au alocat 5% din veniturile lunare pentru achiziţia de medicamente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Un nou studiu realizat de Coface România privind sectorul de comerţ cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine specializate (CAEN 4773) indică o evoluţie pozitivă a veniturilor în 2019 acestea crescând cu aproximativ 8% faţă de 2018, profitabilitatea aflându-se într-o uşoară creştere. Studiul a agregat datele a 3.999 de companii care au depus datele financiare pentru anul 2019 (la nivelul lunii septembrie 2020) şi care au generat o cifră de afaceri consolidată de 20,6 miliarde lei. Ponderea cotei de piaţă cumulate deţinute de cei mai importanţi 10 jucători este de 33%, ceea ce relevă un grad scăzut de concentrare”, arată studiul.

În 2019, românii au alocat 5% din veniturile lunare pentru achiziţia de medicamente, arată studiul.

Ca puncte forte, mai mult de jumătate din companii (56%) au înregistrat o creştere a rezultatului net, în timp ce mai mult de trei sferturi au înregistrat profit net (76%).

De asemenea, gradul de îndatorare la nivelul sectorului de 72% este în scădere faţă de anii anteriori. Durata medie de colectare a creanţelor a scăzut de la 92 de zile, nivelul înregistrat în  2018, la 75 zile în 2019, sub media naţională

La capitolul vulnerabilităţi, 47% dintre companii înregistrează un grad de îndatorare mai mare de 80%. Aproape jumătate din companii (48%) au înregistrat o scădere a veniturilor la sfârşitul anului 2019, iar autonomia în situaţii de forţă majoră este de 92 zile, în scădere de la 146 zile, valoare înregistrată în 2018.

Companiile care activează în acest sector au înregistrat o lichiditate curentă de 1,12 pe parcursul anului 2019, capitalul de lucru având un nivel redus, fiind relativ expus unor şocuri negative şi volatilităţii (scăderea veniturilor sau neîncasarea creanţelor). Durata medie de colectare a creanţelor înregistrată a crescut de la 62 de zile, nivelul înregistrat în anul 2015, la 75 zile în 2019, în timp ce media la nivel naţional în aceeaşi perioadă a scăzut de la 98 de zile până la 89 zile.

”Luând în calcul tendinţele de consum din 2020, există premise de creştere a veniturilor pentru companiile din sector şi pentru anul ce tocmai s-a încheiat. Acest aspect este confirmat şi de datele INS cu privire la indicii cifrei de afaceri pentru acest domeniu, în uşoară creştere în 2020 faţă de 2019. Lichiditatea ar putea crea dificultăţi în evoluţia companiilor, la nivel consolidat, capitalul de lucru, deşi pozitiv, este destul de scăzut şi poate fi expus riscurilor de neîncasare a creanţelor”, a declarat Nicoleta Marin, senior financial analyst, Coface România.

Potrivit INS, cheltuielile medii lunare alocate pentru cumpărarea de medicamente de uz uman au crescut cu 14% în primele două trimestre din 2020, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019. De exemplu, dacă în trimestrul 1 2019, un român aloca aproximativ 76 de lei lunar pentru achiziţia de medicamente, suma a crescut la 88 de lei în trimestrul 1 2020.

Din perspectiva unităţilor farmaceutice, cel mai mare număr de farmacii (1.236, circa 15%) se regăsea în 2019 în Regiunea Nord – Est (Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui). La polul opus se afla Regiunea Vest cu 684 de farmacii. Balanţa comercială pentru produsele farmaceutice este negativă, valoarea importurilor fiind de peste patru ori mai mare decât cea a exporturilor. Ambele au fost în uşoară creştere în ultimii trei ani, principalul partener atât pentru exporturi, cât şi pentru importuri fiind Uniunea Europeană cu 71% din valoarea exporturilor, respectiv 91% din valoarea importurilor având destinaţie/sursă ţările din UE.

„În ciuda scăderii vâzărilor de medicamente şi produse farmaceutice din perioada stării de urgenţă cauzată de pandemia Covid-19, dinamica retailului din farma pentru întreg anul 2020 a fost pozitivă, înregistrând o creştere anualizată de aproape 10%. Continuarea trendului crescător a vânzărilor a compensat reducerea marjelor din piaţa şi capitalul de lucru vulnerabil. Astfel, farmacia independentă reprezintă o afacere cu un grad ridicat de atractivitate pentru antreprenori, generând un randament al capitalurilor de aproape 30%, de două ori peste media naţională”, spune Iancu Guda, services director, Coface România.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.