Circa 89% dintre români aleg serviciile unei bănci după experienţa anterioară avută cu alte astfel de instituţii, iar cei mai mulţi rămân fideli unei singure bănci, arată un studiu de compania internaţională specializată în domeniul relaţiilor cu clienţii 4Service Group.
Studiul a fost efectuat de compania 4Service Group în mai 2016, pe un eşantion de 800 de clienţi ai băncilor, în România, Bulgaria, Polonia şi Turcia.
Interesant este că experienţa anterioară, aleasă de români pe primul loc în topul factorilor care le influenţează decizia, contează mult mai puţin în alte ţări. Doar 14% dintre clienţii turci, de exemplu, au pus experienţa anterioară pe primul loc.“Mulţi dintre clienţii băncilor sunt şi oameni de afaceri, care preferă să efectueze operaţiuni bancare în condiţii optime de confort. În condiţiile unei concurenţe aprige, calitatea serviciilor unei bănci este esenţială. Companiile ştiu acest lucru şi alocă resurse importante pentru educaţia angajaţilor. Obiectivul principal este să lase o impresie cât mai bună clienţilor”, se mai arată în studiu.
La capitolul interacţiune cu personalul din bancă, românii preferă în proporţie de 84% ca angajaţii să cunoască bine produsele şi serviciile băncii.
De asemenea, clienţi din România nu au uitat încă vremurile când se stătea la coadă pentru orice, astfel că 97% dintre respondenţi au declarat că urăsc să stea la coadă şi, mai mult, să vadă cum funcţionarii se mişcă încet la ghişeu.
Lipsa automatizării şi birocraţia stufoasă cu care se confruntă până să achiziţioneze un credit sau orice alt serviciu bancar sunt alte probleme acuzate de români.
Cercetarea efectuată de 4Service a relevat probleme comune în toate cele patru ţări. Printre acestea s-au mai numărat şi diferenţele constatate de clienţi între promisiunile făcute de bănci în reclame şi realitatea din agenţia bancară, refuzul cu care s-au confruntat în anumite situaţii non-standard, timpul mare de aşteptare până să intre în legătură cu un operator call-center sau programul standard de lucru al sucursalelor bancare.
”Serviciile bancare sunt similare în ţările evidenţiate în studiu. De aceea, pentru a ieşi în evidenţă, băncile trebuie să pună în valoare un alt avantaj concurenţial: servicii de înaltă calitate pentru clienţi. Aceasta poate fi una dintre cele mai eficiente metode prin care băncile să asigure loialitatea clienţilor şi recrutarea de noi clienţi”, spune directorul general al 4Service România, Lucian Chirute.Creditele acordate de către bănci populaţiei şi firmelor, în lei şi în valută, au scăzut în august cu 0,3% faţă de iulie, a treia lună la rând de declin, dar au crescut cu 0,7% comparativ cu a opta lună din 2015, până la 215,38 miliarde lei (48,4 miliarde euro).
Creşterea creditării a fost generată, şi în august, integral de componenta în lei, în condiţiile în care împrumuturile în valută au continuat să scadă rapid.Astfel, creditele în lei acordate populaţiei au crescut în august cu 2% faţă de luna precedentă, până la 62,46 miliarde lei, în timp ce împrumuturile în lei acordate firmelor au scăzut cu 0,7% în acelaşi interval, până la 57,9 miliarde lei.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







