Aproximativ 20% dintre directorii generali din Europa Centrală şi de Est (ECE) se arată extrem de preocupaţi cu privire la viitorul zonei euro, potrivit unui studiu realizat de PwC la nivel global, care mai arată că volatilitatea cursului de schimb valutar şi fiscalitatea se regăsesc de asemenea în topul preocupărilor directorilor executivi în următoarele 12 luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În contextul digitalizării accelerate, ameninţările cibernetice au devenit a doua preocupare la nivel mondial, însă directorii est-europeni nu împărtăşesc acelaşi nivel de îngrijorare, acestea clasându-se abia pe locul 10 în topul preocupărilor. În schimb, CEO din regiune includ în top trei preocupări incertitudinea geopolitică. De altfel, 20% dintre executivii din ECE s-au arătat extrem de preocupaţi  cu privire la viitorul zonei euro, dublu faţă de rata globală de 10%. Volatilitatea cursului de schimb valutar şi fiscalitatea se regăsesc de asemenea în topul preocupărilor directorilor executivi în următoarele 12 luni", se arată în studiul PwC.

PwC a chestionat 678 directori executivi din Europa Centrală şi de Est, 175 fiind din România.

”Executivii din regiunea Europei Centrale şi de Est au, după cum rezultă din sondaj, alte îngrijorări majore decât cele existente la nivel global. Corelând aceste preocupări cu planurile de afaceri mai puţin îndrăzneţe, ne putem face o idee care este cauza acestei abordări: instabilitatea politică şi legislativă mai accentuată decât în alte zone ale lumii”, a declarat Liderul Serviciilor pentru Consultanţă în Afaceri al PwC România, Dinu Bumbăcea.

Nu este nicio surpriză că atât pandemia, cât şi criza sanitară se află în topul listei de ameninţări în ceea ce priveşte perspectiva dezvoltării afacerilor atât global, cât şi în Europa Centrală şi de Est, depăşind suprareglementarea, aflată în acest an pe locul secund.

”Liderii de business din Europa Centrală şi de Est sunt foarte încrezători în şansele de revenire economică în 2021 şi optimismul lor se reflectă în felul în care evaluează perspectivele propriilor companii. Totuşi, remarcăm două diferenţe faţă de omologii lor la nivel global. Chiar dacă ponderea celor din regiunea noastră care se aşteaptă la creşterea veniturilor în următoarele 12 luni este similară cu a celor la nivel global, atunci când vine vorba de profitabilitate, sunt mult mai rezervaţi. Observăm aceeaşi abordare precaută în privinţa iniţiativelor de creştere a afacerilor, precum fuziunile şi achiziţiile, parteneriatele sau cedarea unor pachete de acţiuni. Concluzionând, executivii din regiunea noastră sunt mai conservatori, mai puţini dispuşi să-şi asume riscuri sau să adopte schimbări ca răspuns la ameninţări, faţă de media la nivel global”, a mai spus Bumbăcea.

Directorii generali din Europa Centrală şi de Est (ECE) sunt mai conservatori decât omologii lor globali în ceea ce priveşte iniţiativele de dezvoltare a afacerilor în următoarele 12 luni, căutând mai degrabă eficienţa operaţională decât creşterea prin fuziuni, achiziţii sau parteneriate strategice, reiese studiul PwC.

"În următoarele 12 luni, 53% dintre CEO din ECE previzionează creşterea profitabilităţii comparativ cu 65% la nivel global. Doar 21% iau în considerare noi fuziuni şi achiziţii pentru a stimula creşterea, comparativ cu 38% la nivel global, şi doar 20% caută noi alianţe şi parteneriate strategice, faţă de 35% la nivel global. În acelaşi timp, doar 3% se gândesc să-şi vândă afacerea, faţă de 13% la nivel global. Dintre cele opt posibile modalităţi de stimulare a creşterii incluse în sondaj ”eficienţa operaţională” a fost singura care a înregistrat o pondere mai mare în rândul directorilor din ECE, de 78%, versus omologii lor de la nivel global, de 77%", se mai arată în raportul PwC.

Forţa de muncă bine pregătită este considerată ca fiind prioritară atât pentru guverne, cât şi pentru mediul de afaceri. Astfel, peste două treimi dintre directorii executivi din regiune consideră că “forţa de muncă calificată, educabilă şi adaptabilă” trebuie să fie în topul priorităţilor pe guvernelor, dar şi pentru mediul de afaceri,  conştientizând rolul pe care companiile îl joacă în perfecţionare şi recalificare. 

De altfel, directorii generali din Europa Centrală şi de Est sunt mai preocupaţi decât omologii lor globali cu privire la disponibilitatea abilităţilor cheie, la 82% faţă de 72%. Ca răspuns, îşi adaptează strategia forţei de muncă pentru a îmbunătăţi competitivitatea prin automatizare (40%) şi implicarea forţei de muncă (39%). 

PwC este o reţea de firme prezentă în 155 de ţări cu mai mult de 284.000 de angajaţi ce oferă servicii în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.