Chimcomplex, cel mai mare combinat chimic producător de polioli din Europa de Est, anunţă că Ştefan Vuza s-a retras din funcţia de director general, în locul acestuia fiind numit interimar Florian Staicu. În următoarele şase luni va fi numit un nou director general.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Chimcomplex informează investitorii în legatură cu retragerea lui Ştefan Vuza din funcţia de director general începând cu data de 31.10.2023 şi iniţierea implementării strategiei societăţii de recrutare (inclusiv la nivel internaţional) şi de numire a unui nou director general, în următoarele 6 luni. Reamintim că Ştefan Vuza a preluat conducerea executivă a societăţii pentru un mandat limitat, în scopul asigurării continuităţii şi dezvoltării activităţii companiei într-un context geopolitic şi socio-economic instabil, marcat de numeroase crize şi necunoscute. Urmare a faptului că Ştefan Vuza şi-a îndeplinit obiectivele propuse, asigurând adaptarea companiei la noile şi constantele provocări, ca un pas firesc, Ştefan Vuza a decis că este momentul să se concentreze pe strategia de ansamblu de dezvoltare a companiei din poziţia de membru al Consiliului de Administraţie, urmând ca funcţia executivă să fie exercitată separat”, arată un anunţ transmis de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În acest context, Florian Staicu a fost numit în calitate de director general interimar, pe o durată de 6 luni începând data de 1 noiembrie 2023, până la finalizarea demersurilor de recrutare şi selecţie.

”Florian Staicu face deja parte din echipa de management a socieăţii şi deţine experienţă, resursele şi calităţile pentru preluarea acestei funcţii interimare şi pentru asigurarea unei tranziţii facile şi eficiente”, se mai menţionează în comunicat.

Chimcomplex are o capitalizare de 5,73 mliarde lei.

Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi oxo-alcooli. Este cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea. Chimcomplex este o companie cu o tradiţie de aproape 70 de ani.

În anul 2022 Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 2,259 miliarde de lei şi un profit net de 266 milioane lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.