Ministerul Finanţelor a vândut marţi obligaţiuni de stat de 75 milioane lei scadente în 26 iulie 2027, printr-o licitaţie suplimentară la cea de luni, în care a împrumutat 721,15 de milioane de lei (161,9 milioane euro) la un randament mediu anual de 3,42%, pe fondul cererii puternice venite în special de la investitorii străini, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Valoarea anunţată a licitaţiei a fost de doar 500 milioane lei, dar Ministerul Finanţelor a preferat să ia o sumă mai mare pe fondul cererii puternice, care a dus dobânzile în jos.

Astfel, valoarea cumulată a emisiunii, în urma licitaţiilor de luni şi marţi, a fost de 796,15 milioane lei (179 milioane euro), iar randamenul mediu primit de investitori este de 3,42% pe an. 

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Băncile participante la licitaţie au oferit 1,4 miliarde de lei, de aproape trei ori peste valoarea anunţată a licitaţiei, în condiţiile în care, în această perioadă, au crescut puternic intrările de fonduri din partea investitorilor străini, interesaţi să facă plasamente în titlurile de stat româneşti, spun analiştii. 

"Investitorii nerezidenţi au jucat probabil un rol important la licitaţia de ieri (luni n.r.), ţinând cont că cererea investitorilor locali pentru titlurile de stat guvernamentale pe termen lung este în general slabă. În acelaşi timp, şi evoluţiile din piaţa secundară (pe care se tranzacţionează titlurile de stat n.r.) aduc veşti bune, în condiţiile în care randamentele titlurilor de stat în lei pe termen lung sunt în scădere de câteva zile, ceea ce indică un apetit mai mare pentru astfel de active", se arată într-un raport al RaiffeisenBbank, trimis marţi clienţilor. 

Apetitul mai mare al investitorilor străini pentru active româneşti se manifestă şi în piaţa valutară, întărind leul, care a atins luni cea mai bună cotaţie în raport cu euro din ultimele opt luni, de 4,4555 lei/euro. 

În 2 şi 3 iunie, la licitaţia anterioară din aceeaşi emisiune de obligaţiuni scadente 26 iulie 2027, statul a luat cu împrumut doar 320 milioane lei, cu o dobândă medie semnificativ mai mare, de 3,98% pe an.

Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 5,8%.

Randamentele cerute de bănci la titlurile de stat româneşti sunt în scădere în ultima perioadă, cererea fiind în creştere mai ales de la începutul verii. 

În luna august, Ministerul Finanţelor vrea să împrumute 4,4 miliarde lei de pe piaţa internă prin vânzarea de titluri de stat, stabilind un calendar mai încărcat faţă de cel din iulie, când a atras 3,7 miliarde lei.

Ministerul a precizat că va organiza în august emisiuni de titluri de stat în valoare de 4 miliarde lei, din care 1,1 miliarde lei certificate de trezorerie şi 2,9 miliarde lei obligaţiuni benchmark, la care se pot adăuga împrumuturi de până la 435 milioane lei prin licitaţii suplimentare de obligaţiuni, pentru ofertele necompetitive.

Pentru acest an, programul de împrumuturi al României prevede atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.