Ministerul Finanţelor a vândut luni obligaţiuni de stat în valoare de 600 milioane lei (132,5 milioane euro), scadente la 8 martie 2022, în linie cu suma programată, pentru care băncile vor primi un randament mediu anual de 3%, uşor sub ultima licitaţie pentru o scadenţă apropiată, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Licitaţia este prima dintr-o nouă emisiune de obligaţiuni benchmark.

Cele şapte bănci participante la licitaţie au oferit 798,3 milioane de lei, cu o treime peste suma cerută de stat.

Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 3,4%. În urma licitaţiei, randamentul maxim oferit de către stat a fost de 3,05%, iar cel mediu, de 3% pe an, potrivit datelor BNR.

Ultima licitaţie cu maturitate apropiată a avut loc în 16 şi 17 ianuarie,  pentru obligaţiuni scandente în 19 decembrie 2022, când Ministerul Finanţelor a luat de la bănci 775,4 milioane lei, la un randamant mediu de 3,14% pe an.

Ministerul Finanţelor şi-a propus pentru martie 2017 să împrumute de pe piaţa internă 3,7 miliarde lei, la care se pot adăuga 375 milioane lei prin licitaţii suplimentare.

Din valoarea împrumuturilor, 1,2 miliard de lei prin certificate de trezorerie, iar 2,5 miliarde lei prin emisiuni de obligaţiuni.

Tot în martie, Ministerul Finanţelor a programat o licitaţie de obligaţiuni în euro, în valoare de 200 milioane euro.

Pentru februarie 2017, Finanţele anunţaseră un calendar de împrumuturi de 3,4 miliarde lei, dar au luat efectiv cu împrumut doar 3,3 miliarde lei.

În 2017, nevoia de finanţare a statului este în creştere, în condiţiile în care Guvernul a prevăzut un deficit bugetar de 2,99% din produsul intern brut (PIB), faţă de nivelul de 2,41% din PIB atins în 2016.

Comisia Europeană şi mulţi analişti se aşteaptă la un deficit bugetar de peste 3% din PIB în 2017, din cauza supraestimării de către Guvern a veniturilor bugetare şi a valorii PIB.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.