Ministerul Finanţelor a vândut joi obligaţiuni de stat în valoare de 500 milioane lei (112,4 milioane euro), scadente la 22 martie 2021, pentru care băncile vor primi un randament mediu anual de 2,12%, similar cu cel înregistrat la licitaţia precedenţă din aceeaşi emisiune, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele nouă bănci participante la licitaţie au oferit de aproape trei ori mai mult faţă de suma cerută de stat, respectiv 1,45 miliarde lei.

Obligaţiunile emise de către stat au o rată a cuponului de 3,25%. În urma licitaţiei, randamentul maxim oferit de către stat a fost de 2,13%, iar cel mediu - de 2,12% pe an, potrivit datelor BNR.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În 18-19 august, la precedenta licitaţie de titluri cu scandenţa în 22 martie 2021, Ministerul Finanţelor a luat de la bănci 575  milioane lei, la un randament maxim de 2,14% şi un randamant mediu de 2,13% pe an.

Randamentele cerute de bănci la titlurile de stat româneşti au scăzut semnificativ în perioada verii, pe fondul cererii puternice, mai ales din partea investitorilor străini.

Însă tendinţa a început să se tempereze săptămâna trecută când, la o licitaţie de obligaţiuni benchmark pe 11 ani, cererea băncilor a fost la jumătate faţă de oferta de titluri de stat.

În luna septembrie, Ministerul Finanţelor vrea să împrumute 4,3 miliarde lei de pe piaţa internă prin vânzarea de titluri de stat, la care s-ar putea adăuga încă 420 milioane lei prin licitaţii suplimentare.

Pentru acest an, programul de împrumuturi al României prevede atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.