Ministerul Finanţelor a vândut joi obligaţiuni de tip benchmark în valoare de 349,2 milioane lei (77,4 milioane euro), peste nivelul anunţat, scadente la 24 februarie 2025, pentru care băncile primesc un randament mediu anual de 3,5%, în scădere faţă de nivelul înregistrat la precedenta licitaţie pentru aceeaşi scadenţă, arată datele publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele nouă bănci participante la licitaţie au oferit 1,17 miliarde lei, de aproape patru ori mai mult decât suma licitată de stat.

Valoarea anunţată a licitaţiei a fost de 300 de milioane de lei, dar Ministerul Finanţelor a preferat să atragă o sumă mai mare, în condiţiile în care oferta mare din partea băncilor a dus dobânzile în jos. Obligaţiunile au o rată a cuponului de 4,75%.

Randamentul mediu obţinut de bănci a fost de 3,50% pe an până la scadenţă, în timp ce randamentul maxim a fost de 3,54%.

La licitaţia precedentă din cadrul aceleiaşi emisiuni, din 12-13 mai, statul a împrumutat 373 milioane lei până în 24 februarie 2025, la un randament mediu de 3,58% pe an, în timp ce randamentul maxim a fost de 3,60%.

Ministerul Finanţelor Publice vrea să emită în iunie titluri de stat în lei de 3,76 miliarde lei, uşor peste nivelul din mai, de 3,7 miliarde lei, din care un miliard lei reprezintă împrumuturi prin certificate de trezorerie şi 2,4 miliarde lei prin emisiuni de obligaţiuni, la care s-ar putea adăuga 360 milioane de lei din sesiuni suplimentare.

Randamentele cerute de bănci la titlurile de stat româneşti au început să crească începând din luna martie, pe fondul riscurilor mai mari asociate cu politica fiscală a României în 2016, în special.

Pentru acest an, programul de împrumuturi al României prevede atragerea a 48-50 de miliarde lei prin vânzarea de obligaţiuni pe piaţa internă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.