Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a afirmat că licenţa pentru serviciile de mentenanţă pentru avioane civile a fost redată Romaero, dar acest lucru nu înseamnă că toate problemele cu care s-a confruntat această companie sunt rezolvate. El a precizat că doreşte să se asigure că managementul companiei va acorda atenţie maximă planurilor de îmbunătăţire pentru a avea această licenţă şi a nu se mai confrunta cu o situaţie similară.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Florin Spătaru a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, despre situaţia de la Romaero, când vor ajunge angajaţii companiei cu salariile la zi şi dacă această companie poate repara din nou avioane civile. 
“Licenţa pentru serviciile de mentenanţă pentru avioane civile a fost redată companiei. Ieri am avut o discuţie cu managementul companiei şi m-am asigurat că voi avea o informare la timp asupra etapelor pe care trebuie să le urmeze pentru că faptul că avem această licenţă nu înseamnă că toate problemele cu care s-au confruntat sunt rezolvate. Vreau să mă asigur că managementul va acorda maximă atenţie acestor planuri de îmbunătăţire pentru a avea această licenţă şi a nu ne mai confrunta cu o situaţie similară”, a afirmat ministrul Economiei. 
El a precizat că a discutat cu conducerea Romaero şi despre modul în care pot fi deblocate alte proiecte. 
“Am discutat şi despre proiecte şi despre modul în care aceste proiecte de mentenanţă vor fi atrase către Romaero şi cum pot fi deblocate alte proiecte unde avem multe lucrări făcute, dar mai avem nevoie de foarte puţin pentru a putea să fie finalizate şi să încasăm aceste venituri. Prin planul de restructurare pe care l-am aprobat, prin monitorizarea acestui plan de restructurare şi valorificarea unor active care nu sunt, nu fac parte din activitatea principală a societăţii şi deblocarea acestor contracte, care sunt foarte aproape de finalizare, vom reuşi să avem lichidităţile necesare pentru deblocarea fluxurilor de producţie, asigurarea salariilor şi recuperarea acestor întârzieri. Nu putem spune că lucrul ăsta se va întâmpla de mâine, dar am discutat cu cei din echipa de conducere şi cu membrii Consiliului de  Administraţie pentru a rezolva o astfel de situaţie”, a explicat Florin Spătaru.
El a mai anunţat că Ministerul Economiei doreşte să facă o majorare de capital social la Romaero. 
“Pe de altă parte, vă pot spune că Ministerul Economiei este decis să facă o majorare de capital social, să vină cu un flux financiar doar că un astfel de demers trebuie să fie îmbrăţişat de toţi acţionarii pentru că mai avem doi acţionari cu care va trebui să discutăm pentru a putea finaliza un astfel de proces. Din câte ştiu eu, în anii anteriori, când Ministerul Economiei a venit cu majorarea de capital social, majorarea efectivă nu a fost aprobată în Adunarea Generală a Acţionarilor”, a mai declarat ministrul Economiei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.