După multe luni în luni care a scos la lumină treptat diverse informaţii despre viitoarea cască de realitate virtuală a companiei, Sony a spus acum când va fi disponibilă aceasta şi cât va costa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

PlayStation VR2 va intra pe piaţă pe 22 februarie 2023 şi va costa 600 de euro în Europa. Preţurile diferă în funcţie de regiune.

Împreună cu viitoarea cască de VR vor fi livrate controller-ele Sense şi o pereche de căşti. Separat, pentru 50 de euro, poate fi achiziţionată şi o bază de încărcare pentru controllere.

Precomenzile vor debuta pe 15 noiembrie. Acestea vor putea fi făcute doar în magazinul online pentru PlayStation.

Sony a anunţat acum 11 jocuri pentru PlayStation VR2:

  • The Dark Pictures: Switchback VR
  • Cities VR – Enhanced Edition
  • Crossfire: Sierra Squad
  • The Light Brigade
  • Cosmonious High
  • Hello Neighbor: Search and Rescue
  • Jurassic World Aftermath Collection
  • Pistol Whip VR
  • Zenith: The Last City
  • After the Fall
  • Tentacular

Jocurile pentru prima generaţie a căştii nu sunt compatibile cu noua cască.

PSVR2 este un upgrade major faţă de prima cască din serie, cu un ecran OLED 4K HDR, cu un unghi de vizualizare de 110 grade şi o rată de împrospătare a imaginii de 120Hz.

Mişcările vor fi urmărite prin intermediul a patru camere integrate în partea frontală a ecranului, iar controller-ele Sense au feedback haptic, care detectează atingerile degetelor.

Conform surselor Bloomberg, Sony ar fi comandat deja asamblarea a 2 milioane de căşti PlayStation VR2, ceea ce arată încrederea producătorului japonez în propriul produs.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.