Preşedintele sindicatului United Auto Workers (UAW), Shawn Fain, a declarat vineri că sindicatul nu îşi va extinde deocamdată greva împotriva celor trei mari producători auto americani din Detroit, dar a spus că membrii săi ar putea declanşa protrste la alte unităţi de producţie, fără avertisment, în loc să aştepte până vineri pentru a-şi anunţa noile planuri, transmite Reuters.
”Intrăm într-o nouă fază a acestei lupte şi necesită o nouă abordare”, a spus Fain într-un mesaj transmisă în direct pe reţelele de socializare.
El a schimbat tactica fără avertisment, miercuri, când a comandat o grevă la fabrica de pickup-uri şi SUV-uri Kentucky Truck a Ford Motor, cea mai mare şi mai profitabilă uzină a producătorului auto la nivel global.
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
”Nu mai aşteptăm până vineri”, a spus el.
Greva UAW a atins pragul de o lună, cu peste 34.000 de membri de sindicat care lucrează la Ford, General Motors (GM) şi Stellantis, compania mamă a Chrysler care se află în grevă, inclusiv cei de la uzina Ford din Kentucky.
În timp ce Fain a avertizat vineri cu privire la potenţiale greve la toţi producătorii de automobile din Detroit, el şi-a rezervat cele mai dure remarci pentru grupul Ford, pe care l-a acuzat că a încercat să se joace în discuţii cu oferte inadecvate, ceea ce a determinat greva de miercuri.
Referindu-se la pachetul de salarii profitabil al CEO-ului Ford, Jim Farley, el a spus că Farley ar trebui ”să ia marele carnet de cecuri – cel pe care Ford îl foloseşte atunci când vrea să cheltuie milioane pentru directorii companiei sau pentru cadouri de pe Wall Street”.
Oficialii Ford nu au putut fi contactaţi imediat vineri, pentru comentarii.
Discuţiile au devenit din ce în ce mai tensionate, pe măsură ce Fain şi-a continuat campania de a-i pune pe producătorii auto unii împotriva celuilalt. Cu toate acestea, unii oficiali sindicali spun în privat că unii muncitori au început să se plângă de durata grevei.
Producătorii de automobile au dublat ofertele iniţiale de majorare a salariilor la un interval cuprins între 20% şi 23%, au convenit să majoreze salariile în funcţie de inflaţie şi să îmbunătăţească salariile pentru lucrătorii temporari.
Dar sindicatul doreşte încă salarii mai mari, desfiinţarea unui sistem de salarizare pe două niveluri şi o cale clară spre organizarea de noi fabrici de baterii în joint-venture.
În ultimele patru săptămâni, Fain a folosit mesajele de vineri pentru a comanda noi greve sau pentru a comunica progresul în negocieri.
UAW a negociat intens în această săptămână cu Stellantis, inclusiv discuţii îndelungate joi. Este în discuţii cu GM despre parametrii unei înţelegeri care să includă lucrătorii din fabricile de baterii în cadrul unui contract principal de muncă.
Analiştii de la Wells Fargo au estimat că Ford va pierde aproximativ 150 de milioane de dolari pe săptămână din profitul de bază, din cauza grevei de la fabrica din Kentucky.
Unii analişti au spus că decizia de a închide Kentucky Truck şi alte operaţiuni cu profit ridicat din Detroit Three este un semn că s-ar putea apropiat finalul jocului în conflictul de muncă.
”Închiderea fabricii de camionete Ford din Kentucky a început să crească presiunea asupra GM şi Stellantis şi încep să facă progrese”, a declarat Arthur Wheaton, director de studii asupra muncii la Universitatea Cornell.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.