Unele servicii bancare şi de telecomunicaţii din Ungaria au fost, joi, ţinta unuia dintre cele mai puternice atacuri cibernetice care au avut loc vreodată în această ţară, fiind lansat de pe servere din Rusia, China şi Vietnam, a anunţat sâmbătă compania Magyar Telekom, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Evenimentul a fost un atac cibernetic de tipul DdoS (distributed-denial-of-service), prin care hackerii au încercat să inunde reţeaua cu un volum neobişnuit de mare de trafic de date, pentru a-l paraliza.

Volumul traficului de date din acest atac a fost de 10 ori mai mari comparativ cu volumul întâlnit în astfel de evenimente, potrivit companiei.

”Asta înseamnă că acesta a fost unul dintre cele mai puternice atacuri de hacking produs vreodată în Ungaria, atât ca mărime cât şi în privinţa complexităţii”, a explicat compania.

”Hackeri ruşi, chinezi şi vietnamezi au încercat să lanseze un atac de acest tip împotriva instituţiilor financiare ungare, dar au încercat să suprasolicite şi reţelele Magyar Telekom”, a arătat compania într-un comunicat.

Atacul, care a avut loc în mai multe valuri, a perturbat serviciile unora dintre bănci şi a provocat blocaje în serviciile Magyar Telekom, în anumite zone ale capitalei, Budapesta, înainte de a fi respins de către companie.

Banca ungară OTP a confirmat că a fost afectată de acest atac.

”A fost un atac DdoS împotriva sistemelor de telecomunicaţii care asigură unele servicii bancare, produs joi”, a anunţat banca.

OTP a precizat că a respins atacul împreună cu Telekom.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.