Directorul general al Lufthansa, Carsten Spohr, a declarat duminică că este prea devreme pentru a discuta posibilul interes al grupului aerian german de a prelua compania TAP din Portugalia, deoarece guvernul portughez încă dezbate procesul de privatizare, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Portugalia doreşte să păstreze o participaţoe strategică în compania aeriană de stat TAP şi nu va oferi la vânzare tot capitalul în viitoarea privatizare, a declarat vineri secretarul de stat pentru finanţe al ţării, Joao Nuno Mendes.

”Se discută încă în Portugalia cum va avea loc această privatizare şi nu ar trebui să fie privatizare 100%”, a declarat Spohr jurnaliştilor, la reuniunea anuală a Asociaţiei Internaţionale a Transporturilor Aeriene de la Istanbul.

Cel puţin trei mari transportatori globali, Lufthansa, Air France-KLM şi IAG, proprietarul British Airways, şi-au exprimat interesul.

Lufthansa a declarat luna trecută că preia un pachet de 41% din compania de transport italiană ITA Airways, în cea mai recentă consolidare majoră din sectorul aviaţiei din Europa.

Spohr a remarcat că acordul este condiţionat de aprobarea Comisiei Europene, dar a spus că odată ce va fi semnat, ITA Airways va fi încorporată în contractele globale de vânzare ale grupului Lufthansa, pentru a-l ajuta să-şi crească veniturile.

El a adăugat că un număr de avioane sunt încă blocate din cauza problemelor lanţului de aprovizionare - cel puţin 10 în cadrul grupului - şi că livrările iniţiale ale avioanelor Boeing 777X sunt aşteptate la începutul anului 2025.

”Boeing spune că avioanele vor fi livrate la sfârşitul lui 24 sau începutul lui 25 – ceea ce înseamnă că este începutul lui 25”, a spus Spohr.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.